Procuratura raionului Basarabească anunță obținerea unei sentințe de condamnare într-un caz de violență în familie. Femeia, în vârstă de 32 de ani, a fost găsită vinovată de săvârșirea unei infracțiuni prevăzute de art. 201/1 alin. (3) lit. a) din Codul penal, care vizează acte de violență în familie ce au provocat vătămări grave ale integrității corporale sau sănătății victimei.
Conform anchetei, incidentul a avut loc pe 8 august 2021, în timpul zilei, la domiciliul din raionul Basarabeasca. Femeia, împreună cu soțul său, fiul lor, soacra și concubinul soacrei, consumau băuturi alcoolice. După ce concubinul soacrei a plecat la vecini și soțul femeii s-a culcat, inculpata și mama-sa continuau să bea împreună.
La un moment dat, în stare de ebrietate, între cele două femei a izbucnit o ceartă, iar în timpul altercației, inculpata a lovit-o pe soacra sa cu un cuțit în regiunea mâinii drepte. Conform raportului de expertiză, leziunile provocate, o plagă adâncă în regiunea fosei cubitale drepte, au dus la lezarea arterei brahiale și nervului median, fiind considerate periculoase pentru viață în momentul cauzării. Acestea au fost clasificate drept vătămare corporală gravă.
Cauza penală a fost trimisă în judecată pe 26 octombrie 2021. La 4 decembrie 2024, Judecătoria Cimișlia, sediul Central, a condamnat-o pe inculpată la 8 ani de închisoare, cu executarea pedepsei într-un penitenciar de tip semiînchis pentru femei. Sentința poate fi atacată în apel.