Cetățenii care au depus cereri pe platforma compensatii.gov.md vor afla până la sfârșitul acestei săptămâni dacă vor beneficia de „Ajutor la Contor”. Aceștia vor fi notificați prin e-mail sau SMS. Guvernul a aprobat, în cadrul unei ședințe, modalitatea de calcul a ajutoarelor.
Pentru sezonul rece 2024-2025, cetățenii vor putea primi compensații între 300 și 800 de lei, iar plata va fi efectuată exclusiv în numerar. Suma poate fi transferată pe card sau ridicată de la oficiul poștal.
În cazul în care venitul gospodăriei nu depășește cheltuielile minime, compensația va ajunge la 800 de lei. Pentru alte situații, valoarea ajutorului va fi calculată pe baza unor formule specifice, care țin cont de costurile energiei și venitul gospodăriei. Detaliile formulelor de calcul pot fi consultate mai jos.
În cazul în care se va constata faptul că a fost stabilită compensația eronat, din motive care nu depind de solicitant, Ministerul Muncii și Protecției Sociale va recalcula compensațiile pentru lunile pentru care s-au constatat erorile.