Majoritatea parlamentară PAS a aprobat în prima lectură proiectul de buget pentru anul 2025. Dacă ar fi să rezumăm în câteva cuvinte, acest document a fost elaborat pe fugă, în grabă, undeva între campania prezidențială, acuzațiile dintre miniștrii PAS privind incompetența și neglijența lor din cauza riscului unei noi crize energetice, creșterea inflației și a tarifelor la gaz.
În general, Moldova trăiește „bine” în aceste „timpuri bune”. Conform opoziției, nu doar că acest așa-numit buget nu răspunde intereselor naționale și ale cetățenilor țării, dar este orientat exclusiv pentru satisfacerea apetitului birocraților din regimul de guvernare Sandu-PAS.
Deputatul din grupul parlamentar „Victorie”, Vasile Bolea, a cerut audierea conducerii Ministerului Finanțelor în legătură cu eficiența utilizării bugetului de stat pentru acest an și ineficiența utilizării fondurilor publice înainte de a începe examinarea proiectului de buget pentru 2025.
VASILE BOLEA deputat al grupului parlamentar „Victorie”
Solicităm astăzi audierea conducerii Miniserului Finanței cu privire la eficiența executării bugetul de stat pentru anul 2024, dar și despre ineficiența cheltuielilor publice care au dus la insuficiența de mijloace financiare pentru a achita prime la sfârșit de an pentru bugetari.
Noi am văzut ieri ședința Guvernului, ministrul Finanțelor a spus că nu vor fi pentru acest an prime, vor încerca din bugetul pentru 2025, nuștiu dacă sunt asemenia bani.
Potrivit deputatului, astfel de situații arată falimentul politicii statului și guvernului în administrarea financiară, atunci când sunt bani pentru salariile miniștrilor și pentru achiziționarea de radare, dar nu sunt bani pentru bugetari.
Totuși, în ciuda criticilor opoziției, majoritatea parlamentară, reprezentată de fracțiunea PAS, a aprobat în grabă amendamentele la bugetul acestui an și, fără prea multe dezbateri, a început să examineze proiectul bugetului pentru 2025.
Deputații din opoziție au afirmat că au avut doar o noapte pentru a studia documentul.
OLEG REIDMAN, deputat BCS BRUT
„A fost prezentat cu încălcarea Legii privind finanțele publice și disciplina bugetar-fiscală, și cu mare întârziere. Prin urmare, permiteți-le deputaților să studieze acest buget în detaliu și să își formeze o părere despre componentele și structura lui.”
Președintele comisiei parlamentare pentru economie, buget și finanțe, deputatul PAS Radu Marian, a recunoscut că documentul a ajuns în parlament cu întârziere, dar a explicat necesitatea examinării sale „într-un termen foarte strâns”, cerând ca acesta să fie adoptat și să intre în vigoare până la sfârșitul anului. După care s- a trecut imediat la prezentarea bugetului.
VICTORIA BELOUS ministru al Finanțelor
Bugetul pentru anul 2025 este bugetul sprijinului social care reflectă o viziune clară a Guvernului și anume: de creștere a veniturilor la cetățeni și mai multe investiții în insfrastructură, educație, sănătate și servicii sociale.
Resursele disponibile în acest moment sunt limitate în special din cauza războiului de la granița țării noastre. Totuși, Guvernul reușește să asigure o creștere economică și să reducă dificitul bugetar.
Ministrul a confirmat că în 2025 deficitul bugetar va rămâne la un nivel ridicat – de 13 miliarde 890 milioane de lei, ceea ce reprezintă 4,05% din PIB. Veniturile sunt planificate la 71,5 miliarde de lei, iar cheltuielile la 85,47 miliarde de lei. Însă, acest deficit uriaș nu o deranjează pe ministru, care a încercat chiar să-i asigure pe deputați că acest lucru nu va afecta plățile către cetățeni.
Deși, cu o zi înainte, guvernul Recian a recunoscut că nu sunt bani în buget pentru majorările cerute de sindicate pentru profesori și medici.
DIANA CARAMAN, deputat BCS BRUT
„Ați vorbit mult despre creșterea salariilor profesorilor cu 9%, dar ați omis creșterea salariilor judecătorilor cu 35-40%, procurorilor cu același procent, angajaților din structurile de ordine publică cu 20-25%, cheltuielilor CEC și SRT și cu 15-20%.
Și în acest context, salariile miniștrilor, care nu pot prezenta bugetul la timp parlamentului, sunt de 50.000, plus compensări de 25.000. În total 75.000 de lei.
Spuneți, nu considerați că aceasta nu este tocmai corect, ci, de fapt, monstruos, când pentru anumite categorii creștem salariile la asemenea nivele, iar celelalte categorii de bugetari, care sunt majoritatea, rămân neglijate?”
„Ținând cont de faptul că crește tariful la gaz, la căldură, acest lucru va duce la creșterea prețurilor și pentru produsele de consum.” : „În acest context, de ce nu sunt pentru dumneavoastră o prioritate profesorii, pensionarii, tineretul și alte categorii de cetățeni?”
În răspuns, noul ministru al finanțelor în guvernul Recian a încercat să acuze opoziția de manipulări, afirmând că ea nu primește asemenea salariu. Dar mai târziu a fost nevoită să recunoască.
DIANA CARAMAN, deputat BCS BRUT
Parlamentul_RM_2024
„Salariul dumneavoastră provine din ceea ce este prevăzut în lege. Este de 50.000 de lei, plus compensări de 50% din salariu, prevăzute tot prin lege.”
VICTORIA BELOUS ministru al Finanțelor
Vreau să vă asigur că noi la anul încercăm să optimizăm sistemul de salarizare și să identificăm resurse suplimentare pentru creșterea salariilor și pentru celelalte categorii care nu au fost cuprinse în acest proiect de lege.
De fapt, ca de obicei, pentru miniștri s-au găsit bani, dar pentru celorlalți – se vor căuta, cândva, mai târziu. Mai mult, conform cuvintelor doamnei ministru – aceste sume nici nu sunt așa de mari – 50.000!
VICTORIA BELOUS ministru al Finanțelor de mii salariul calculat, minus impozite și taxe.
Deputatul grupului parlamentar „Victorie”, Vadim Fotescu, a întrebat demnitarul de ce autoritățile intenționează să crească datoria internă a statului, având în vedere că sunt evidente și consecințele acestor decizii, mai ales ținând cont de faptul că împrumuturile de la băncile moldovenești sunt acum costisitoare pentru bugetul de stat.
VADIM FOTESCU, deputat al grupului parlamentar „Victorie”
Parlamentul_RM_2024
Se așteaptă ca, în 2025, datoria internă să crească cu 3,5 miliarde de lei. Aceasta este cu aproximativ 76% mai mult decât în 2024. În schimb, împrumuturile externe vor crește doar cu 2,54 miliarde de lei. Cum se explică această redirecționare către împrumuturi interne ale statului?
Amintim că sindicatul profesorilor a insistat asupra unei creșteri de cel puțin 35% pentru a putea face față plății tuturor serviciilor și produselor care s-au scumpit.
După cum se spune, medicilor le-a mers puțin mai bine, salariile lor vor fi majorate cu 15%. Însă ce înseamnă, de fapt, o majorare a salariului când acesta este de exemplu de 10 mii de lei? Suplimentul va fi de aproximativ o mie de lei.
Ca un leac pentru morți. În sistemul de învățământ, salariile sunt și mai mici. Așadar, faceți calculele. Cât despre pensionari, aceștia se vor confrunta cu o indexare mizernă a pensiilor de doar 6%.
Mai departe, deputata grupului parlamentar „Victorie”, Irina Lozovan, a subliniat că agricultura Moldovei, în ciuda tuturor protestelor fermierilor, nu a primit un suport adecvat din partea guvernului și se află într-o criză profundă. Iar acum, Cabinetul de Miniștri propune ca, pentru anul 2025, volumul Fondului de Subvenționare să rămână la nivelul anului curent, ceea ce este total greșit și lipsit de viziune.
IRINA LOZOVAN deputat al grupului parlamentar „Victorie”
În ce măsură aceste subvenții sunt capabile să susțină, să revigoreze sau să salveze agricultura noastră, ca sector strategic al economiei naționale? Și aș dori să aud de la dvs care a fost datoria de subvenție pentru anul trecut?
Șefa Ministerului Finanțelor a declarat că Fondul de Subvenționare pentru 2025 va fi de 1 miliard și 700 milioane de lei și, potrivit ei, agenții economici din sectorul agricol trebuie să își planifice afacerea, să își crească rentabilitatea și competitivitatea fără a se baza pe sprijinul statului. Cu alte cuvinte, fermierii ar trebui să mulțumească guvernului PAS pentru ajutoarele primite, pentru că acestea ar putea fi retrase oricând.
Deputata grupului parlamentar „Victoria”, Marina Tauber, analizând cheltuielile prevăzute în proiectul bugetului pentru activitatea întreprinderii de stat „Căile Ferate ale Moldovei”, a întrebat ministrul Finanțelor cum intenționează guvernul să rezolve problema datoriilor salariale de mai multe luni către angajații acesteia.
La care funcționara a răspuns că această problemă poate fi rezolvată după ce va fi stabilit un management eficient în cadrul întreprinderii. Adică, guvernul PAS nu are un răspuns la această întrebare.
MARINA TAUBER deputat al grupului parlamentar „Victorie”
Dumneavoastră nu aveți nici o viziune?
Se pare că și ministrul Finanțelor suferă de o lipsă similară de viziune în ceea ce privește strategia de dezvoltare a proiectelor de infrastructură.
MARINA TAUBER deputat al grupului parlamentar „Victorie”
Care este viziunea strategică că o să reabilitați toate drumurile din țara noastră?
VICTORIA BELOUS ministru al Finanțelor Vziunea strategică este de a aloca bani.
În cele din urmă, în ciuda criticii Opoziției, care insista că documentul este incomplet, dezechilibrat și presupune riscuri mari atât în domeniul social, cât și în cel economic, majoritatea parlamentară, în grabă, a aprobat proiectul legii bugetului pe anul 2025 în prima lectură, cu un deficit de 13 miliarde 890 milioane de lei, iar potrivit prognozelor Ministerului Finanțelor, datoria publică va crește până la sfârșitul anului 2025 la 136,6 miliarde de lei, cu 69 de miliarde de lei mai mult față de 2020.