Denis Marandici, jucătorul echipei Turan Tovuz, și-a fracturat piciorul după o lovitură puternică primită din partea unui adversar în timpul meciului din Cupa Azerbaidjanului cu Sabah Baku. Internaționalul moldovean a strigat de durere și a fost transportat de urgență la spital cu ambulanța, direct de pe teren. Accidentul a avut loc în minutul 21 al întâlnirii dintre Turan Tovuz și Sabah Baku.
După meci, clubul Turan Tovuz a anunțat într-un comunicat că Marandici va avea nevoie de o intervenție chirurgicală pentru a-și trata fractura.
În ceea ce privește rezultatul partidei, echipa lui Marandici, Turan Tovuz, a fost învinsă de Sabah cu scorul de 1-3 la loviturile de departajare, după ce scorul fusese 1-1 la finalul celor 90 de minute și 2-2 după 120 de minute de joc.