Un raport final al Congresului SUA, publicat luni, a stabilit că virusul COVID-19 a apărut cel mai probabil dintr-un accident de laborator în China și a acuzat guvernul american de „dezinformare” pentru că a calificat, în mod incorect, teoria scurgerii din laborator drept o „conspirație”.
Raportul de 520 de pagini, realizat de Comisia COVID-19 a Comitetului pentru Supraveghere și Responsabilitate al Camerei Reprezentanților, controlat de republicani, a fost publicat la doi ani de la începerea investigației și cu câteva zile înaintea unei audieri programate pentru această săptămână, potrivit Fox News.
Acest document confirmă ceea ce a fost considerat mult timp principala teorie: „un incident legat de laborator” este cel mai plauzibilă origine a pandemiei COVID-19. Inițial, cercetătorii au sugerat că virusul a apărut în natură și a fost transmis de la animale la oameni, posibil printr-o piață de animale sălbatice din Wuhan.
„La patru ani de la debutul celei mai grave pandemii din ultimii 100 de ani, dovezile susțin tot mai mult ipoteza scurgerii din laborator”, se arată în raport.
COVID-19 a fost identificat pentru prima dată în Wuhan în decembrie 2019 și s-a răspândit rapid în întreaga lume, provocând moartea a aproximativ 7 milioane de persoane. Directorul FBI, Christopher Wray, a declarat anterior că agenția a evaluat că o scurgere dintr-un laborator din Wuhan „a cauzat cel mai probabil pandemia”.
Raportul citează mai multe motive care susțin această concluzie, inclusiv faptul că laboratorul din Wuhan găzduiește principalul centru de cercetare a SARS din China, că laboratorul a avut o istorie de cercetări virusologice realizate în condiții de biosecuritate inadecvate și că cercetătorii de la Institutul de Virusologie din Wuhan (WIV) s-au îmbolnăvit de un virus similar cu COVID-19 în toamna anului 2019, cu câteva luni înainte ca acesta să fie detectat la piața de animale sălbatice.
De asemenea, raportul subliniază că guvernul american a perpetuat dezinformarea privind COVID-19, atunci când oficialii din domeniul sănătății publice au caracterizat în mod eronat teoria scurgerii din laborator ca fiind o „teorie a conspirației”.
„Din păcate, reacțiile pripite ale guvernului federal nu au făcut aproape nimic pentru a rezolva problema, iar în schimb, este posibil ca acestea să fi adâncit neîncrederea în instituțiile guvernamentale, încălcând Primul Amendament al Constituției”, se concluzionează în raport.