Un automobil BMW de ultimă generație, radiat din circulație de autoritățile din Elveția, a fost depistat ieri la vama Albița. La volanul acestuia se afla un bărbat cu dublă cetățenie română și a Republicii Moldova.
Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița efectuează cercetări într-un caz ce vizează un bărbat de 27 de ani, cu cetățenie română și moldovenească, care se prezenta pentru efectuarea formalităților de control pe 1 decembrie, în jurul orei 16:00. Acesta conducea un autoturism cu număr de înmatriculare elvețian.
În timpul controlului de frontieră, având suspiciuni privind înmatricularea vehiculului, autoritățile au efectuat verificări suplimentare, care au relevat că autoturismul fusese radiat din circulație de autoritățile elvețiene pe 30 noiembrie 2024. De asemenea, s-a constatat că mașina nu era înmatriculată într-un alt stat.
În prezent, polițiștii de frontieră investighează cazul sub acuzația de punere în circulație sau conducere pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat. La finalizarea cercetărilor, vor fi dispuse măsurile legale corespunzătoare.