8.3 C
Chișinău

Doi turiști, surprinși de avalanșă la Bâlea Lac. „I-a adus și i-a aruncat peste stânci”. În ce stare se află

O femeie şi un bărbat au fost surprinşi, sâmbătă, de o avalanşă în Munţii Făgăraş, în zona Bâlea Lac, anunță Salvamont Sibiu. Femeia a fost complet îngropată, fiind scoasă de angajaţii unui hotel din zonă, în timp ce bărbatul a fost parţial acoperit de zăpadă, suferind o fractură de gleznă.

„Astăzi, echipele Salvamont Sibiu au intervenit în urma unei avalanşe produse în partea superioară a zonei Bâlea Lac, care a surprins două persoane ce intenţionau să urce spre Lacul Capra pentru a campa. Cele două persoane, o femeie de 49 de ani şi un bărbat, erau echipate pentru iarnă, însă avalanşa i-a adus şi aruncat peste stânci, oprindu-se în apropierea Cabanei Bâlea Lac”, a transmis, sâmbătă, Salvamont Sibiu.

„După ce a fost încălzită, aceasta a acuzat o durere la genunchi, dar se află în afara oricărui pericol. Bărbatul, aflat la aproximativ 50 de metri mai sus, a fost parţial acoperit de zăpadă. El a suferit o fractură la gleznă şi o plagă tăiată la membrul stâng”, a mai transmis sursa citată.

Intervenţia echipelor Salvamont a inclus stabilizarea celor două victime, transportul lor în siguranţă şi predarea acestora echipajului SMURD mobilizat în zonă. Salvamontiștii au făcut și câteva recomandări pentru turiștii care vor să iasă pe trasee montane: Evitaţi deplasările pe trasee expuse, mai ales în condiţii meteo nefavorabile.

Verificaţi buletinele nivometeorologice şi echipaţi-vă corespunzător pentru orice drumeţie montană. Consultaţi echipele Salvamont înainte de a pleca pe trasee de iarnă.

Se citește acum

Articole similare

ARTICOLE SIMILARE