0.5 C
Chișinău

Aplicație mobilă: Cum să alertezi rapid Serviciul 112 în caz de urgență

Operatorii Serviciului 112 vor putea fi alertați printr-o aplicație mobilă în caz de urgență. În prezent, se lucrează la dezvoltarea unui sistem prin care solicitările de ajutor vor putea fi primite direct prin aplicație.

Astfel, persoanele aflate în pericol vor putea trimite un mesaj de urgență fără a apela direct la numărul 112, printr-un simplu clic. Aplicația va permite trimiterea automată a unor informații esențiale, precum numele, prenumele, numărul de telefon și locația solicitantului.

„Prin acest canal, nivelul de siguranță și protecție a cetățenilor va crește semnificativ, reducând timpul de reacție al echipajelor de intervenție – Ambulanță, Poliție și Pompieri. În ultimii patru ani, tehnologia a fost testată cu succes în peste 1000 de apeluri reale, în colaborare cu companii private, și a demonstrat eficiență în gestionarea solicitărilor venite din partea populației”, au declarat reprezentanții Serviciului 112.

Deocamdată, nu este stabilită o dată exactă pentru lansarea sistemului, însă dezvoltarea acestuia va fi realizată în parteneriat cu o companie privată din Republica Moldova, care a semnat deja un acord cu Serviciul 112.

Se citește acum

Articole similare

ARTICOLE SIMILARE