Echipa ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare se extinde. Potrivit Guvernului, decizia a fost luată pentru a răspunde mai bine provocărilor din sectorul agricol. Astfel, numărul angajaților va crește cu circa 30 la sută. Se întâmplă în condițiile în care Maia Sandu a promis că va reduce cheltuielile pentru structurile statului și numărul angajaților, pentru a fi făcute economii, dar realitatea pare a fi alta.
Guvernul a aprobat extinderea efectivului-limită al Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, prin majorarea numărului de angajați de la 85 la 110. Decizia a fost luată în cadrul ședinței Executivului pentru a răspunde mai bine provocărilor din sectorul agricol. Potrivit secretarului de stat al ministerului, Vasile Șerban, printre principalele schimbări se numără crearea a patru noi subdiviziuni și restructurarea altora.
VASILE ȘARBAN, Secretar de stat MAIA
Acum noi creăm și alte subdiviziuni în dependență de necesitățile și obiectivele care și le propune ministerul, cum ar fi: de schimbări climatice – care afectează agricultura, pe economie – care nemijlocit iarăși trebuie o altă abordare la elaborarea irurilor, analizelor impactului de reglementare, unde se cere și abordarea economică și mai sunt careva. Se face o direcție nouă pentru siguranța alimentelor care până acum nu era.
Șarban ne-a mai comunicat că decizia este luată în contextul creșterii complexității sarcinilor și al necesității de a gestiona eficient programele de sprijin destinate fermierilor, precum și de a dezvolta politici care să asigure sustenabilitatea agriculturii.
VASILE ȘARBAN, Secretar de stat MAIA
Să nu fi fost importante noi nu le propuneam de partea ministerului ca și shimbarea organigramei și numărului de angajați. Noi la patrimoniul de stat de exemplu avem doar o singură persoană care nu reușește nicidecum. deci se mai adaugă acolo o persoană. Se mai adaugă o persoană la direcția juridică, doar o persoană din păcate cu toate că ar trebui mai multe.
Secretarul de stat a mai precizat că au fost propuse mai multe persoane, însă Guvernul nu a acceptat. Noii angajați vor intra în funcții din 2025. Astfel, bugetul ministerului va fi rectificat deoarece vor fi majorate cheltuielile, susține Șarban.
Precizăm că, atunci când a venit la guvernare, Partidul Acțiune și Solidaritate, în frunte cu Maia Sandu, a promis ca va reduce cheltuielile pentru structurile statului și numărul angajaților, astfel încât să fie făcute mai multe economii, însă se procedează exact invers. Anterior a fost majorat și numărul de ministere de la 9 la 13, respectiv și numărul de angajați.