Greu de crezut, însă, în secolul XXI, în Republica Moldova mai există localități care nu sunt conectate la apeduct și gospodării, unde unica sursă de gaz este butlia . Situație cunoscută și pentru locuitorii din satul Covurlui, raionul Leova, care au nu o viață ușoară, în lipsa acestor comodități elementare.
Oamenii zilnic fac drumuri obositoare până la cea mai apropiată fântână să care apă pentru gătit și pentru spălat. Iar o mahala întreagă nu are conexiune la gaz, așa că oamenii folosesc, ca pe vremuri, buteliile, chiar dacă sunt conștienți cât de periculoase sunt acestea.
Prin acest chin trece Felicia Pojar de mai multe ori, zilnic. Își ia bastonul, deoarece nu se poate deplasa fără el, găleata și pornește încet spre fântâna din mahala. Chiar dacă fiecare drum după apă este un adevărat chin pentru ea, femeia ne-a spus că nu are altă soluție atunci când rămâne cu toate vasele goale.
FELICIA POJAR locuitoare a satului Covurlui, Leova
Așa ca să merg fără baston nu pot, nu pot că apoi mă poticnesc și cad, dar așa e mai ușor, cu bastonul și cu o mână lucrez.
Bătrâna spune că o mai ajută sora ei. Dacă nu ar avea o mână de ajutor, sigur, nu ar face față acestor greutăți.
FELICIA POJAR
Sora vine și îmi aduce, acum când a fost băiatul, mi-a adus. Îmi aduce în casă, caută de mine.
Felicia Pojar nu are nici gaz în casă. Mâncarea și-o face la un aragaz alimentat de o butelie, iar pentru a se încălzi, face focul în sobă. greul cel mai mare vine odată cu iarna, spune femeia.
FELICIA POJAR
Aici. Car cu găleata și pun lemne și fac focul aici. Nu, nu e frig, numai că ușa e cam rea, batem niște material în ea ca să nu fie fig.
Iar Maria Japalău ne-a spus că, la ai săi 75 de ani, drumul până la fântână e prea lung şi prea greu, iar dacă nu e nimeni să o ajute, rămâne și fără apă în casă.
MARIA JAPALĂU locuitoare a satului Covurlui, Leova
Foarte greu, foarte greu, dar am un nepot – vine și îmi aduce, am un băiat care vine și îmi mai aduce, am o sticlă de 100 litri și o umple și gălețile și apoi îmi ajunge. Dacă păstrez, îmi ajunge pe două zile, că la păsările acestea le trebuie apă, mai ales când e vară trebuie multă. Iată așa.
Mai are mare noroc și de fiica ei, care trăiește în aceeași localitate. La ea apelează, atunci când rămâne fără un gram de apă, în casă.
MARIA JAPALĂU locuitoare a satului Covurlui, Leova
Nu pot să scot de la fântână, căldarea este grea și mă doare după cap, o scăp.
Uneori nu am apă și îi sun lui Svetlana: Svetlana nu am apă deloc. – Mamă numai ce am venit, măcar să-mi pun apă în treuci și apoi vin să-ți aduc și apoi vine și îmi aduce.
Oamenii se desurcă cum pot, unii cară apă cu gălețile de la zeci de metri, iar alții așteaptă să le aducă cineva, dar aceasta este realitatea, spune Maria Japalău.
MARIA JAPALĂU locuitoare a satului Covurlui, Leova 54.25-54.44 Parcă deja m-am învățat așa, nu vreau să supăr pe nimeni, să mâhnesc pe nimeni, să nu fac rău la nimeni, trăiesc așa.
Ca să tragă apă eu am spus că numai pe deal așa, ca să nu strice aici. Dar apă foarte tare aș vrea, deja gaz mai cupăr câte un balon, nu mai zic nimic, dar apă foarte tare aș vrea.
Își doresc și ei o viață mai ușoară, să aibă toate comoditățile, însă nu mai știu dacă vor ajunge așa zile, deoarece până acum au primit doar promisiuni din partea autorităților, ne-a spus o altă locuitoare a satului Covurlui.
MARIA UNGUREANU
Aducem apă de la fântână, spălăm, ce să facem. E cam greu dar ce să facem, mergem înainte. Nu a fost apă trasă în sat niciodată.
– Dar v-au promis?
– Au spus.
– Cine a spus?
– Primarul a spus că o să tragă apă. Ei promit numai, dar…
În această mahala, unde trăiește Maria Ungureanu, gospodăriile nu sunt conectate nici la gaz. Femeia ne-a spus că pe când o parte din sat dispune de această facilitate, la ei încă nu a ajuns proiectul cu gazificarea. Așa că sunt nevoiți să se folosească de buteliile de gaz, pe care sunt nevoiți să le alimenteze în fiecare lună.
MARIA UNGUREANU
Iată așa un balon, o lună de zile – 480 de lei, dacă îl umpli, dacă pui numai 20 de litri… depinde cum avem bani. Unul e la plită și unul este aici. Acesta e gol.
-Asta e scump?
– Cum nu e scump , cu 2700 de lei pensie și să mai ai o pasăre împrejurul casei, ceva trebuie să mai cumperi.
Primarul localității, Ion Neghină, susține că, în timpul apropiat, localitatea va fi conectată la apeduct.
ION NEGHINĂ, primarul satului Covurlui
Nu este conectată la apeduct prin Satul european. Acum am câștigat proiectul și, cred că licitația va fi degrabă.
Nu este conectată din motiv că eu am avut un proiect de 12 milioane alunecări de teren în centrul satului cu ministerul Mediului și proiectul dat a durat undeva trei ani.
Ce ține de gaz, Ion Neghina ne-a comunicat că vreo 10 gospodării din sat, într-adevăr, nu sunt conectate, și asta pentru că nu au avut posibilitatea s-o facă atunci când s-a implementat proiectul.
Potrivit informațiilor oficiale, din cele 1614 localități din țară, doar 822 sunt conectate la apeduct, iar 968 la gaz.