8.2 C
Chișinău

Sergiu Stefanco acuză manipularea procesului de numire a noii ministre a Agriculturii: „Acolo doar s-a anunțat că doamna Catlabuga va fi ministra Agriculturii și nu s-a discutat nimic”

Fermierul Sergiu Stefanco este nemulțumit de noul ministrul al Agriculturii. Într-un filmuleț video, acesta a declarat că procesul de numire a noului ministru al Agriculturii a fost manipulat, dar și că autoritățile au folosit presa pentru a prezenta o imagine falsă a transparenței și implicării cetățenilor în acest proces.

După ce, luni, prim-ministrul Dorin Recean, a anunțat că funcția de ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare, ocupată până acum de Vladimir Bolea, va fi preluată de Ludmila Catlabuga, o tânără antreprenoare și unul dintre lideri în sectorul producției de lapte, fermierul Sergiu Stefanco a venit cu o reacție. Pe pagina sa de Facebook, agricultorul a declarat că procesul de numire a doamnei Catlabuga în funcția de ministru al Agriculturii a fost manipulat.

SERGIU STEFANCO, fermier

– Ce ține de ministra Agriculturii, așa cum a spus dl Recean, că au fost consultări publice, că au fost consultări cu asociațiile, vedeți dacă asociațiile au participat la întâlnirea cu dl Recean și nu s-a filmat în direct, și nu s-a văzut ce s-a discutat acolo? Dumnealor deja manipulează presa, simplu. Presa spune că au fost consultați, dar vă spun eu că acolo nu a avut loc o consultare, acolo doar s-a anunțat că doamna Catlabuga va fi ministra Agriculturii și nu s-a discutat nimic. Și aici încheiem subiectul. Aceasta a fost declarația dl Recean și decizia dl Bolea, deci dl Bolea a avut grijă pe cine să pună în locul lui.

Agricultorul a venit și cu un mesaj pentru Maia Sandu.

SERGIU STEFANCO, fermier

– Eu nu vin decât să o felicit pe doamna Președinte pentru remanierile pe care le-a făcut. Îmi pare foarte rău că nu ați înțeles lecția de la alegerile prezidențiale, dar să vedeți ce lecții vă vor da cetățenii Republicii Moldova la alegerile parlamentare. Vina o purtați doar dvs. Bine că v-ați asigurat fotoliul de președinte, dar, mai departe, cred că vă doare la bască ce se va întâmpla cu această țară.

Potrivit declarației de avere, noul ministrul al Agriculturii, Ludmila Catlabuga, deține o fermă de vaci în satul Visoca din orașul Soroca, de unde a înregistrat un venit lunar de aproximativ 13.163 de lei, dar și a încasat dividende de aproape 854.000 de lei. În cadrul programului EMPACT, aceasta a beneficiat de 56.000 de lei, iar de la CNAS a primit o indemnizație de 12.284 de lei. De asemenea, Ludmila a obținut venituri suplimentare de 48.000 de lei din închirierea unui mijloc de transport.

Referitor la bunurile personale, familia Catlabuga deține un autoturism Land Rover din 2016, evaluat la 400.000 de lei, și un camion WV-Caddy din 2015, în valoare de 30.000 de lei. Totodată, familia mai are un automobil Peugeot din 2007, evaluat la 48.000 de lei. Ludmila Catlabuga deține 8 conturi bancare, cu o sumă totală de 6.400 de lei, iar soțul său, Arcadie Catlabuga, a contractat un credit de 2,47 milioane de lei în 2021, cu termen de rambursare până în 2047. Familia mai deține o locuință de peste 127 metri pătrați, achiziționată în 2021, cu o valoare de aproximativ 3 milioane de lei. Arcadie Catlabuga mai deține și două terenuri, unul intravilan, evaluat la 97.700 de lei, și altul extravilan, cu o valoare de 63.800 de lei.

LAND ROVER – 400.000 MII DE LEI

CAMION WV-CADDY – 30.000 MII DE LEI

PEUGEOT 206 – 48.000 MII DE LEI

8 CONTURI BANCARE – 6.400 DE LEI LOCUINȚĂ DE 127,6 M2 – 3 MILIOANE DE LEI 2 TERENURI – 161.500 MII DE LEI

Noul ministru al Agriculturii și-a început cariera în calitate de contabilă, lucrând în diverse domenii, inclusiv în producție, comerț și servicii. În 2017, a fondat Asociația Fermierilor Producători, care sub conducerea sa a crescut semnificativ, având acum 130 de membri. Tot în 2017, a înființat compania de consultanță Sateman SRL, în care deține 33% din acțiuni. Arcadie Catlabuga, soțul Ludmilei, este șeful Inspectoratului Național de Investigații și a avut un salariu lunar de 24.000 de lei în 2023, plus o pensie de la CNAS de 107.000 de lei.

Se citește acum

Articole similare

ARTICOLE SIMILARE