8.2 C
Chișinău

Politicienii Ion Chicu și Alexei Lungu critică remanierile guvernamentale: ”Ce a fost asta?, PAS îi consideră pe cetățeni proști”

„Ce a fost asta?” și „PAS îi consideră pe cetățeni proști”. Acestea sunt doar câteva dintre reacțiile critice ale politicienilor, provocate de remanierile guvernamentale anunțate de prim- ministrul Dorin Recean. Mulți dintre aceștia au ironizat noile numiri, sugerând că schimbările sunt minore și că, în esență, nu s-a modificat nimic. Liderul Partidului Liberal Democrat, Vlad Filat a scris că,  citez: ”După remanierile anunțate de Recean, înțeleg că astăzi la Președinție au luat doar ceai. Bomboanele pe altă dată…”

Și președintele Partidului Dezvoltării și Consolidării Moldovei, Ion Chicu, și-a exprimat public opinia atât despre noile remanieri, cât și despre consultările de la Președinție cu mai multe partide extraparlamentare. ”Deci, au plecat doar doi. Adică… unu – Spânu. Interesant, cum se simt cei 930 de mii după ”consultările și remanierile” de astăzi?”, a scris Ion Chicu pe pagina sa de Facebook.

Președintele Partidului ”Șansă”, Alexei Lungu, a declarat că aceste remanieri au arătat că guvernarea PAS se confruntă cu o criză acută de specialiști, iar oamenii au așteptat altceva decât s-a anunțat. Într-un cuvânt, ”cetățenii au fost luați de proști”, concluzionează Alexei Lungu.

ALEXEI LUNGU, președintele Partidului ”Șansă”

Mutarea lui Bolea, unul dintre absolvenții Academiei militare ”Suvorov” din Federația Rusă, la Ministerul Infrastructurii, denotă încă odată că în sânul PAS există o luptă internă acerbă, doi: nimeni nu vrea să muncească cu Recean în actuala componență, trei: oamenii, într-adevăr sănătoși la cap, nu se bagă în schemele grupării criminale PAS și în această guvernare. Bolea a distrus agricultura moldovenească.

Doamna Misail, un specialist bun în ale ONG-urilor și trei, doamna care a fost numită la agricultură trebuie să înțeleagă foarte bine că ocupația pe care o avea dânsa până acum este cu totul diferit decât de a fi ministru.  Regretabil, trebuie de menționat că nu s-a făcut absolut nimic pentru bunăstarea în domeniile pe care urmează să le gestioneze.

Cu o reacție a venit și politicianul, Sergiu Mocanu, care a subliniat că lucrurile cum au fost așa au rămas, iar promisiunile șefei statului de a face schimbări majore în garnitura de la guvernare nu au avut niciun rezultat.

SERGIU MOCANU, președinte al Partidului ”Republica Unirii”

Toată lumea după ziua de ieri se întreabă: ”Ce-a fost asta?” Imediat după alegeri au strigat în gura mare, ”Maia Sandu a însușit lecția, are de răspuns la niște întrebări, a auzit vocea cetățenilor și vor fi schimbări.” Și ieri, ieri nu s-a întâmplat nimic. Maia Sandu nu a văzut și nu a înțeles nimic. Este adevărat că ea este cu sacii în car și cred că nici n-o mai interesează nimic, dar există o liotă de profitori anonimi, care la ora actuală sunt în mare turbulență. Eu m- aș fi aștepta după modul în care s-a produs această shimbare de Guvern, Aaiba să fi ajuns Ministru al Sănătății, de exemplu. Sănătății mintale și nu numai.

Amintim că, premierul Dorin Recean, a anunțat seara, la ora 19, schimbările din cabinetul său. Prin urmare, înlocuit a fost ministrul de Interne Adrian Efros cu secretarul de stat de la MAI, Daniella MISAIL-NICHITIN. Fotoliul ministrului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, rămas liber după plecarea lui Andrei Spînu, a fost ocupat de Vladimir Bolea, locul căruia la Agricultură l-a luat Ludmila Catlabuga, propusă de asociațiile agricole. În esență, doar doi oameni noi au venit în garnitură.

Se citește acum

Articole similare

ARTICOLE SIMILARE