Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdoğan, a elaborat un plan pentru înghețarea războiului din Ucraina pe linia actuală a frontului, pe care intenționează să îl prezinte luni, 18 noiembrie, la summitul țărilor din „Marea Douăzeci” (G20) de la Rio de Janeiro, informează agenția Bloomberg, citând surse. Potrivit acestora, planul lui Erdoğan prevede acordul Kievului de a amâna discuțiile despre aderarea Ucrainei la NATO cu cel puțin 10 ani, „ca o concesie către Putin”.
Ca compensare, președintele Turciei propune să asigure Ucrainei echipamente militare. De asemenea, Erdoğan sugerează crearea unei zone demilitarizate în estul Donbasului și plasarea de trupe internaționale „ca o garanție suplimentară”.
Oficialii turci, în conversație cu Bloomberg, au exprimat opinia că Ucrainei îi va fi greu să accepte această propunere, dar consideră că „aceasta este abordarea cea mai realistă”. Bloomberg subliniază că oficialii turci „ar dori să amâne discuțiile despre soarta teritoriilor ocupate și să se concentreze pe asigurarea unei încetări stabile a focului”.
Erdoğan speră că va putea să-l convingă pe președintele Ucrainei, Volodimir Zelensky, să participe la negocierile de la Istanbul, deoarece, conform surselor Bloomberg, liderul turc „a primit informații de la serviciile de informații care sugerează că Ucraina ar putea pierde încă multe teritorii în lunile următoare, dacă luptele nu vor fi oprite”.
Summitul G20 se va desfășura la Rio de Janeiro în perioada 18-19 noiembrie. Rusia și Turcia sunt membre ale G20, însă Ucraina nu este. Zelensky nu va participa la summit, deoarece, după cum scrie Bloomberg, președintele Braziliei, Luiz Inácio Lula da Silva, „a ignorat toate cererile din ce în ce mai disperate ale lui Zelensky pentru o invitație”.
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a anunțat că nu va merge la summit pentru a nu „perturba” lucrările întâlnirii din cauza unui mandat internațional de arest emis pe numele său. Brazilia și Rusia sunt membre ale BRICS.
Purportătorul de cuvânt al președintelui Rusiei, Dmitri Peskov, a precizat că Erdoğan nu a discutat acest plan cu Vladimir Putin și că la Kremlin acesta este cunoscut doar din publicațiile media, numindu-l „inacceptabil din start”.
„Oricare variantă de înghețare pe linia confruntării, desigur, este inacceptabilă din partea Rusiei. În acest caz, condițiile formulate de președintele Putin în iunie rămân complet actuale. Acestea sunt lucrurile care trebuie făcute pentru ca lupta să fie oprită”, a declarat Peskov presei.
Vladimir Putin a enunțat în iunie 2024 propriile condiții pentru încheierea războiului. Acesta a cerut ca Ucraina să își retragă complet trupele din regiunile Donețk, Lugansk, Herson și Zaporojie și să recunoască teritoriile anexate de Rusia drept regiuni rusești. De asemenea, Ucraina trebuie să renunțe la planurile de aderare la NATO, iar Occidentul să ridice sancțiunile impuse Rusiei, a subliniat Putin.
În ultima perioadă, aliații Ucrainei au intensificat încercările de a convinge Ucraina și Rusia să intre în negocieri. Cancelarul german Olaf Scholz a purtat pe 15 noiembrie prima convorbire telefonică cu Putin în ultimii doi ani. Președintele Franței, Emmanuel Macron, nu a exclus posibilitatea de a discuta cu Putin, dar doar când „contextul” va fi favorabil. Macron consideră că Putin nu dorește pacea și nu este pregătit pentru negocieri pașnice.
Volodimir Zelensky a declarat într-un interviu pentru publicația „Suspilne” pe 16 noiembrie că autoritățile ucrainene „trebuie să facă tot posibilul” pentru ca războiul să se încheie pe cale diplomatică până în 2025.