În colțurile uitate ale satelor și orașelor din Moldova, unde timpul pare că s-a oprit în loc, viețile bătrânilor sunt adesea povești tăcute de singurătate și neajunsuri. Este și cazul mătușii Eugenia din satul Cimișeni, raionul Criuleni. Cu toate că a muncit o viață întreagă pe câmpuri, pensia, care ar trebui să-i asigure o bătrânețe liniștită, este prea mică pentru a-i acoperi chiar și nevoile de bază.
EUGENIA TERENTI, pensionară
Eu tot am lucrat bine, am fost pe tabla de onoare, am lucrat bine, dar nu m-am dus la sanatoriu că nu putem. Trebuia să cresc copii că lucram și noaptea la tutun și ziua.
După 46 de ani de muncă, primește lunar 3000 de lei. De aceea, pentru a-și acoperi necesitățile zilnice, iese pe marginea drumului și vinde roadele pe care le-a adunat în timpul verii.
EUGENIA TERENTI, pensionară
Eu mă duc și string de pe deal. Am strâns și porumbele și măcieș, am strâns de toate. Am aici copaci de mere, de nuci, pătrunjel ce am, mă duc și îmi mai fac venit pentru mâncare. – Aveți aici și un frigider, ce produse aveți în el? – Uite, ce am, o smântânică, usturoi, borș acru, o băncuță de slănină…ce să mai am.
Ca să facă și mai multă economie, nu mai cumpără medicamente și a ales să le prepare singură, acasă.
EUGENIA TERENTI, pensionară
Acest borcan este de anul trecut, îmi ung picioarele. Aceea mi-am pus-o anul acesta. – Ce este aici în borcan? Mărul lui Adam și samagon, m-am dus și l-am cumpărat de la Chișinău un kilogram. – Și vă ajută aceste medicamente? Mă ajută că mă lasă puțin durerile.
Este văduvă de mulți ani și nu primește niciun ajutor de la cele două fete plecate în străinătate, în căutarea unui trai mai bun. A mai avut un băiat, cea mai mare mângâiere, dar care a murit în urma unei tragedii. După asta, chiar că a rămas singură pe lume, povestește mătușa Eugenia. Obișnuită să fie în rând cu gospodarii, încearcă să se descurce cum poate cu treburile din curte. Nici lemnele nu are cine să i le taie, așa că se chinuie singură până face câteva vreascuri de foc.
EUGENIA TERENTI, pensionară
-Cum, dumnevoastră, la 80 de ani, aveți putere să tăiați acești copaci? -Eee, încet, încet tai. Cu amândouă mâini tai, cu bărdița.
Dar și mai dureroasă decât lipsa de resurse este singurătatea. Ca și în cazul multor bătrâni, și pentru mătușa Eugenia, tăcerea și amintirile sunt singurele care-i umplu camerele. Se mângâie răsfoind albumul cu fotografii în care toți cei dragi sunt vii, sănătoși și cel mai important, acasă.
EUGENIA TERENTI, pensionară
Aici s-a făcut jocul cel mare, Aici e mireasa și mirele. Iată aici e băiatul meu. Eu sunt aici, aici și-au înregistrat căsătoria. – În această cămăruță mică vă petreceți ultimii ani de bătrânețe? Așa îi petrec ce să fac.
Rămasă fără familie, mătușa Eugenia și oamenii ca ea trăiesc într-o solitudine tot mai adâncă, în care fiecare zi este o luptă pentru a-și păstra demnitatea și speranța. În ciuda tuturor greutăților, ei nu cer decât un lucru: să fie văzuți, auziți și să nu mai fie uitați.
