La 62 de ani, bunica Alexandra din satul Bălăbănești, raionul Criuleni, a preluat cu o iubire necondiționată rolul de mamă pentru cele două nepoțele ale sale. Singură le crește pe micuțele, una în clasa a III-a și cealaltă în clasa a V-a, care au rămas orfane după ce mama lor a plecat prea devreme. Cu o inimă zdrobită, femeia mărturisește că se zbat cu greu să împartă pensia de 1600 de lei și indemnizațiile fetelor pentru a face față nevoilor zilnice, știind că cerințele sunt mereu mai mari decât resursele.
ALEXANDRA GRIȘCA, bunică
– Cum vă descurcați? Pe unde greu, pe unde este ușor, dar viața merge înainte. – Copii nu întreabă de mama sau ele nu țin minte? Ele știu că mama lor a decedat. La Paște în fiecare an ne ducem. La mine pensia este foarte mică. La copii le mărește, dar mie nu. Eu primesc pe a lor și pe a mea.
– Ce pensie aveți?
1600 de lei.
– Dar pe copii cât primiți?
Când primesc 4600 de lei, când 5000 de lei. Să luăm în considerare că cu 7000 de lei……pe unde greu, pe unde ușor.
Gospodăria este mică, dar bine îngrijită. Bunica și cele două nepoțele trăiesc într-o cămăruță strâmtă, care în plină iarnă riscă să fie inundată. Nu au obiecte de lux, dar se bucură de sprijinul oamenilor, care le aduc câte o bomboană sau un articol de îmbrăcăminte.
ALEXANDRA GRIȘCA, bunică
Doamne, niște pantaloni mai groși. Eu înțeleg că ele vor și eu vreu, dar eu nu reușesc. Eu am spus ,dragele mele eu nu pot nou de fiecare de dată, la mine este un salariu nu două. Nu vă pune-ți cu oamenii care pleacă peste hotare.
– Acoperișul nu curge? Curge, mi-au promis vara această niște oameni că o să vină să mă ajute și nu au mai venit. Eu am stat cu speranța în ei.
Toată vara, copiii nu au avut parte de distracții sau odihnă, fiind nevoiți să economisească pentru a-și cumpăra lemne pe iarnă.
ALEXANDRA GRIȘCA, bunică
Eu aseară nu am făcut focul, fiind că nu am avut să vă spun drept lemne. 7000 de lei. – Cât ați adunat acești bani? Ce am primit îi dau deodată. – Dați bani pe lemne, dar și ține de supraviețuire, mâncare? Ne ducem de la bar cumpăr și apoi dăm datoria. Avem noroc de bar.
Spune că nu are încredere în actuala guvernare și că a fost dezamăgită chiar de președinta Maia Sandu, care le-ar fi promis ajutor, dar nu s-ar fi ținut de cuvânt.
ALEXANDRA GRIȘCA, bunică
– Nu așteptați de la ei nici un ajutor? Nu sperați? -Nu, nu știu. Eu, cum înțeleg, din partea lu Maia Sandu trebuia să ne aducă o mașină de spălat. Au venit niște băieți din partea Maiei Sandu, ne- am întâlnit la magazin, MUSCĂ și cineva le-a spus că eu sunt bunica cu patru copii rămași pe capul meu. Au venit, dar vă spun drept că mi-a adus niște haine că puteai să le dai la gunoi, să mă iertați, dar cum o fost așa vă spun.
Frigiderul e cel mai de preț obiect pe care-l are familia, numai că nu prea au ce ține în el. Ca de fiecare dată, copiii își doresc dulciuri, dar aceste delicii sunt foarte rare chiar și pe masa de sărbătoare.
– Ce doriți de Anul Nou? Ce dorință ai?
-Jurnal.
– Dar ce să scrii în acel jurnal?
-Notițe..
– Pentru școală?
-Da.
– Dar tu? Jucării și dulciuri.
– Aveți acasă dulciuri?
-Nu.
În ciuda vârstei, a problemelor de sănătate și a greutăților zilnice, bunica își pune toată speranța în puterea de a le oferi nepoțelelor o copilărie mai bună, chiar și atunci când resursele sunt extrem de limitate.
