Multe familii din satele Moldovei nu știu cum vor supraviețui acestei ierni. Din cauza prețurilor mari la lemne, oamenii sunt nevoiți să economisească la maxim pentru a păstra căldura în case. Cărbunele este de categoria luxului pentru ei. Situația este și mai complicată din cauza tarifelor ridicate la gaze și lumină.
Pentru familia Tatianei, ca și pentru majoritatea locuitorilor din satul Doltu, raionul Fălești, iarna este asociată cu stresul.
Femeia s-a pregătit din timp, economisind bani în fiecare lună pentru a cumpăra lemne și cărbune.
TATIANA, locuitoare din satul Doltu
„Abia ne ajung banii pentru utilități, și niciodată nu sunt suficienți. Energia electrică este foarte scumpă acum, produsele alimentare sunt scumpe, iar să mai cumpărăm și lemne – este imposibil. Încălzim casa cu lemne, nu avem încălzire autonomă. Avem nevoie de aproximativ 2 tone de cărbune pe sezon, pentru că încălzim două case, plus cam 5 metri steri de lemne. Este foarte scump, ajunge la aproximativ 20.000 de lei minim.”
Tatiana are trei copii mici, dintre care unul a mers anul acesta în clasa întâi. Pregătirile pentru școală au lovit serios în bugetul familiei, iar acum sunt nevoiți să economisească și mai mult.
TATIANA, locuitoare din satul Doltu
„Soțul meu lucrează în străinătate, eu lucram casieră în Fălești, dar acum sunt în concediu de maternitate.
Soțul a plecat pentru că nu ne descurcam cu banii pe care îi câștigă în Moldova, era imposibil. Este greu. În sat nu sunt locuri de muncă, trebuie să mergi la oraș, dar nu întotdeauna ai cum. La noi în sat nu este nimic. Școala a fost închisă. Copilul meu cel mare a început clasa întâi și zilnic merge în Făleștii Noi ca să învețe, pentru că aici nu poate învăța.”
În gospodăria Tatianei locuiește și mama acesteia. Cu mai bine de 10 ani în urmă, femeia a luat în grijă o nepoată care are nevoie de îngrijire specială.
TATIANA, locuitoare din satul Doltu
„Este foarte greu să o întreținem. Este invalidă de gradul I, părinții ei au murit. Mama ei era sora mamei mele, adică este nepoata mea. Nu mai avea cine să aibă grijă de ea, așa că mama mea a luat-o. Locuiește la noi din 2014 și abia acum câțiva ani i s-a acordat mamei ajutor pentru a fi asistentul ei personal. În „vremurile bune”, trăiam doar din pensia ei de 1200 de lei. Apoi, din pensia ei au luat jumătate, ca să poată plăti salariul mamei, ca să o poată îngriji. Îți dau cu o mână, îți iau cu cealaltă.”
Familia este mare, povestește Tatiana, iar într-o singură casă nu aveau destul loc pentru toți. De aceea, au fost nevoiți să ia un împrumut pentru a repara o casă mai mică.
„Ca să facem măcar niște condiții în această casă, mama a fost nevoită să ia un împrumut, iar noi am făcut reparații. Nu aveam altă opțiune. În Moldova, fără împrumuturi nu poți să faci nimic. Dacă îți permite salariul și îl poți lua, e bine, dar în alt caz, nu știu cum reușesc oamenii să trăiască. Este foarte greu.”
Tatiana recunoaște că este dezamăgită de autoritățile actuale și că nu se așteaptă ca situația să se schimbe în curând, după aceste alegeri.
TATIANA, locuitoare din satul Doltu
„În satul nostru nu s-a făcut absolut nimic. Cum spuneau ei că vor face, „ca în Europa”, nimic nu a fost. Au făcut iluminat, dar nu Guvernul PAS, ci fostul primar care a murit deja. Ea câștigase un proiect, era candidată din partea partidului lui Ilan Șor.
Noi așteptam să apară mai multe locuri de muncă. Pensii și salarii mai mari. Dar nu au făcut nimic, niciun cuvânt nu l-au ținut. Prima dată când a câștigat Sandu, în 4 ani ar fi putut să schimbe ceva, dar nu a schimbat nimic. Absolut nimic. Sperăm la mai bine, dar nu cred că se va schimba nimic cu actuala putere. Ei doar se gândesc la salariile lor, nu la oameni.”
Conform datelor de la Moldsilva, prețurile la lemne au crescut cu 5-10% în acest an, comparativ cu anul trecut. Astfel, un metru ster de lemn de esență tare costă între 750 și 1250 de lei.
Prețul lemnelor moi și rășinoase variază între 370 și 750 de lei. Însă, pe lângă costul lemnelor, oamenii trebuie să plătească și pentru transportul acestora, ceea ce presupune cheltuieli suplimentare.