1.2 C
Chișinău

Agenția Proprietății Publice confirmă: Clădirile private de pe terenul fostului Stadion Republican vor fi răscumpărate pentru construcția Ambasadei SUA

Guvernul a demarat procedura prin care va evalua și va confirma dacă lucrările de construcție a noului sediu al Ambasadei SUA în Moldova sunt de interes public și dacă pot justifica exproprierea terenurilor private aflate acolo pentru realizarea proiectului. Pentru asta, va fi creată o comisie de Cercetare Prealabilă.

Agenția Proprietății a argumentat necesitatea instituirii acesteia prin faptul că Guvernul trebuie să-și execute cât mai rapid obligațiile Acordului cu SUA, ca să înceapă procedurile de expropriere, deoarece negocierile directe cu proprietarii construcțiilor vor dura prea mult.

Directorul Agenției Proprietății Publice, Roman Cojuhari a declarat că acordul interguvernamental pe care l-a semnat Guvernul de la Chișinău cu cel american, prevede că terenul fostului Stadion Republican pe care urmează să fie construită Ambasada Statelor Unite ale Americii trebuie să fie curat, fără obligativități sau cu alte edificii înregistrate pe el.

În acest sens, Comisia de cercetare prealabilă formată din APP, Ministerul de Externe, cel al Infrastructurii și al Economiei, dar și alte instituții vor purcede la trecerea în proprietatea statului a terenurilor agenților economici care se află pe locul unde urmează să fie construită ambasada. Pentru a justifica intervenția, Comisia va trebuie să evalueze în decursul unei luni și să confirme că lucrările sunt de utilitate publică.

ROMAN COJUHARI, directorul Agenției Proprietății Publice

Sunt necesare câteva etape. Este mai întâi comisia de declarare a utilității publice, ulterior va fi legea de declarare a utilității publice a acelui teren.Acolo sunt 12 clădiri, dacă nu greșesc. Toate aceste clădiri urmează să fie răscumpărate de către Statele Unite

– Dar acele edificii, care există acum, n-ar putea să existe procese de judecată, piedici?

– Toate vor fi soluționate conform prevederilor legale, conform legii de declarare a utilității publice. Legea este deja ajustată, acest proces este simplificat, suntem siguri că vom realiza acest obiectiv prin care Republica Moldova și-a asumat și eu consider că Republica Moldova trebuie să fie un partener de încredere și trebuie să-și realizeze această asumare.

În comunicatul Agenției Proprietății Publice se spune că în cazul în care lucrările vor fi declarate de utilitate publică, Guvernul SUA va acoperi costurile construcțiilor și ale porțiunilor de teren afectate, asigurând respectarea transparentă a drepturilor proprietarilor prin oferirea unor despăgubiri la preț de piață. Guvernul Statelor Unite are dreptul să cumpere terenul, în termen de un an, cu condiția ca acesta să nu fie deja ocupat de alte persoane.

Dacă este nevoie, acest termen poate fi prelungit de până la 5 ori, câte un an pentru fiecare prelungire, cu notificarea prealabilă a Guvernului Republicii Moldova. Terenul de 5,2 hectare, care include ruinele fostului Stadion Republican, este deținut de stat, dar pe el există construcții care aparțin unor persoane private.

Amintim că în 2022, Statele Unite și Republica Moldova au semnat un Memorandum de Înțelegere pentru a începe procedurile de vânzare a fostului Stadion Republican, cu scopul de a construi un nou sediu al Ambasadei SUA la Chișinău. În aprilie 2024, s-a anunțat că terenul de 5,2 hectare, situat în centrul Capitalei, ar putea fi vândut către SUA pentru aproximativ 18 milioane de euro. Decizia de vânzare a fost luată de Guvernul Filip pe 11 iunie 2019 și a fost implementată de Guvernul PAS.

Această vânzare a stârnit nemulțumiri din partea unor artiști, activiști, membri ai societății civile și partide de opoziție, care au criticat lipsa de transparență și riscul de distrugere a unor monumente istorice. În răspuns, autoritățile au explicat că terenul nu este considerat monument istoric, ci un spațiu lăsat în paragină. De asemenea, Ambasada SUA a promis că va păstra porțile fostului stadion și a anunțat investiții de peste 250 de milioane de dolari pentru acest proiect.

Se citește acum

Articole similare

ARTICOLE SIMILARE