6.1 C
Chișinău

Orașul Orhei îmbracă straie de sărbătoare. Pe 8 noiembrie, locuitorii și oaspeții orașului sunt așteptați la evenimente festive și surprize, iar în cadrul concertului vor cânta faimoasele trupe Lume și DoReDos | VIDEO

Sărbătoare mare pentru orheieni. Vineri, 8 noiembrie, locuitorii municipiunlui vor sărbători hramul, darși cei 470 de ani ai orașului Orhei. Cu această ocazie, pregătirile pentru ziua cea mare în inima Moldovei sunt în toi. Primăria municipiului și Consiliul Raional Orhei anunță un program festiv special, atât pentru locuitorii municipiului, cât și pentru oaspeții din toată țara, dar și gustări gratuite din bucătăria tradițională.

Manifestările dedicate sărbătoririi hramului și a aniversării orașului Orhei vor începe de dimineață cu o slujbă religioasă la biserica „Sfântul Dumitru”, urmată de o paradă solemnă în fața lăcașului. Ulterior, potrivit programului festiv, în piața Vasile Lupu va avea loc inaugurarea oficială a evenimentului dedicat hramului.

Copii, dar și cei maturi vor avea parte de multe surprize, promit autoritățile municipale. Astfel, orheienii și oaspeții din toată țara vor fi delectați cu gustări gratuite ale bucătăriei tradiționale, iar cei mici vor avea parte de un program distractiv cu animatori.

Spre seară, va avea loc un concert în cinstea sărbătorii hramului. Inițial, vor evolua ansambluri și colective artistice ale Casei de cultură din Orhei, iar apoi vor urca în scenă starurile. Pentru cei prezenți vor cânta faimoasele trupe Lume și DoReDos, precum și interpreții autohtoni Doina Arsene, Laurențiu Popescu și Alexandru Lozanciuc. O surpriză aparte va fi prezența renumitului interpret român Connect-R. Sărbătoarea va culmina cu un spectaculos foc de artificii.

Oamenii sunt invitați să se alăture și să sărbătorească Hramul orașului Orhei!

Se citește acum

Articole similare

ARTICOLE SIMILARE