Mai mulți moldoveni nu au fost lăsați să treacă granița dintre Rusia și Letonia, de către autoritățile de frontieră letone. Solicitați de UNIMEDIA, reprezentanții Ministerului Afacerilor Externe de la Chișinău au declarat că „interdicțiile și refuzurile de intrare au fost aplicate din motive de securitate”.
Potrivit unuia dintre pasageri, la punctul de control Burachki-Terekhovo, autobuzele sunt oprite și trimise înapoi. Decizia este justificată prin „existența unei amenințări la adresa securității UE”.
„Ne-au luat toate alimentele interzise: carne, salamuri, pește etc. Au lăsat oameni doar cu pesmeți și apă. Apoi a început interviul cu primul șofer, a durat trei ore, apoi cu al doilea – tot trei ore.
Avem al doilea tur al alegerilor duminică, așa că va trebui să mergem să votăm la ora 8:00, înainte să se dovedească faptul că am votat undeva în Grădina Edenului lui Borrell”, a relatat unul dintre pasagerii dintr-un autocar.
De cealaltă parte, Ministerul Afacerilor Externe de la Chișinău susține că „deciziile de admitere rămân la discreția autorităților letone”. „Din informațiile recepționate de la poliția de frontieră letonă, interdicțiile și refuzurile de intrare au fost aplicate din motive de securitate. Deciziile de admitere rămân la discreția autorităților letone, fiind evaluate după caz”, a declarat, pentru UNIMEDIA, purtătorul de cuvânt MAE Vadim Șestopalov.