2.7 C
Chișinău

Curtea Constituțională confirmă validitatea referendumului din 20 octombrie după opt ore de ședință: opinii separate de la doi magistrați

Curtea Constituțională a confirmat rezultatele referendumului din 20 octombrie. Decizia a fost anunțată de președintele instanței, Domnica Manole. Doi dintre magistrați au avut opinii separate! Este vorba despre Vladimir Țurcan și Sergiu Țurcan. Prin urmare, reiese că doar patru judecători au considerat valide rezultatele Referendumului pentru modificarea Legii Supreme a țării, care va permite de acum încolo la legile UE să aibă prioritate în fața celor naționale. Cu detalii la subiect revenim pe parcursul jurnalului.

Magistrații constituționali au decis asupra validării referendumului după opt ore de ședință cu întreruperi și deliberări.

DOMNICA MANOLE, președinte CC

Se confirmă rezultatele referendumului republican constituțional din 20 octombrie 2024. Aderarea RM la tratatele constitutive ale UE precum și la actele de revizuire a tratatelor constitutive ale UE se stabilește de Parlament prin lege organică. 2. Ca urmarea aderării, prevederile tratatelor constitutive ale UE precum și celelalte acte juridice cu caracter obligatoriu ale Uniunii Europene au prioritate fața de dispozițiile contrare din legile interne cu respectarea prevederilor actului de aderarii.

În debutul ședinței, judecătorii au examinat solicitarea Partidului Comuniștilor de a fi parte la proces asta pentru că au cerut renumărarea voturilor din diasporă și anularea acestora, invocând falsificarea plebiscitului. Printre acestea, îngrădirea dreptului la vot al alegătorilor din Rusia, unde au deschise doar două secții, agitație în favoarea UE în ziua alegerilor, dar și transportarea organizată a moldovenilor la unele secții din România și Italia.

DIANA CARAMAN, deputat BCS

Este contestația noastră, noi ca participanți ai procesului electoral, care am contestat rezultatele alegerilor din cauza multiplelor încălcări, suntem parte interesată în ceea ce priveşte validarea rezultatelor referendumului.

Președintele Curții Constituționale a cerut Dianei Caraman să vorbească în limba de stat.

DOMNICA MANOLE, președinte CC

Deci, în primul rând procedura în fața Curții Constituționale se duce în limba de stat. Vă rog să respectați rigorile legii și ale Constituției.

Ulterior, Domnica Manole a afirmat că, pentru a putea participa la ședință, reprezentanții PCRM, care au depus pe 29 octombrie o înștiințare la Curte despre examinarea în instanță a încălcărilor, ar fi trebuit să trimită un email Curții Constituționale în ziua următoare, conținând deciziile irevocabile ale instanțelor de judecată, necesare pentru susținerea cererii de renumărare a voturilor. După ce reprezentanții Parlamentului, Guvernului și ai CEC-ului s-au opus participării comuniștilor la ședință, magistrații s- au retras în deliberări, ca să decidă în privința acestui subiect. Între timp, cei din PCRM și-au exprimat nemulțimirea față de Curtea Constituțională.

DIANA CARAMAN, deputat BCS

Pentru prima dată în istoria Republicii Moldova și validării rezultatelor apar întrebări privind participarea celor care au depus contestație, inclusiv la Curtea Constituțională. Este pentru prima dată, nu există o asemenea procedură și cerință în legislaţie, la care se fac referiri. Deoarece dacă noi am depus contestație suntem parte interesată ca întrebările noastre să fie examinate.  Curtea Constituțională se grăbește pentru că vrea până în turul II să recunoască rezultatele, ca guvernarea să aibă argument în turul II.

VLADIMIR VORONIN, președinte PCRM

Ei nu s-au așteptat la prezența lui Voronin la această ședință, nici aceștia de la Comisia Electorală, nici Curtea Constituțională. Pe ei i-a pus în gardă și s-au dus să se consulte ce fac mai departe. Dar noi suntem autori, eu am semnat toate documentele referitor la anti-referendum.

Contestațiile toate tot eu l-am semnat.

În cele din urmă, judecătorii constituționali au respins cererea comuniștilor de a fi parte a procesului de jurisdicție constituțională, dar au hotărât că le vor examina cererea privind renumărarea voturilor la referendum în contextul solicitării de validare a rezultatelor plebiscitului.

După 30 de minute de deliberări, magistrații au decis ca PCRM să nu participe la proces, dar au acceptat solicitarea de renumărare a voturilor venite din diasporă. Ulterior, președintele CEC, Agela Caraman a prezentat raportul cu privire la rezultatele referendumului republican constituțional. În cadrul discursului, aceasta a anunțat că în campanie au fost înregistrate mai multe cazuri de corupere a alegătorilor. Reprezentantul CEC nu a oferit însă dovezi pe acest subiect, așa cum a fost cerut reprezentanților PCRM. În cazul Angelei Caraman au fost suficiente speculațiile poliției. Mai mult, întrebat de un magistrat ce înseamnă pentru CEC sintagma ”în proporții deosebit de mari”, aceasta din nou a precizat acest lucru.

ANGELA CARAMAN, președinte CEC

Deci, noi am venit cu aceste concluzii ținând cont și de informațiile pe care le-am recepționat de la organele de drept și acele cifre care au fost expuse în spațiul public.)

Totodată, Caraman a vorbit despre deschiderea secțiilor de votare în diaspora. Președintele CEC a subliniat că cetățenii moldoveni din Rusia au reușit să își exercite dreptul de a vota la cele două locații aprobate, deși sute de persoane din diferite regiuni ale federației au stat ore întregi la coadă. Iar videoclipurile distribuite pe rețelele sociale arată că, până la ora 23:00, chiar și cu prelungirea programului cu două ore, nu toți cetățenii noștri aflați în acestă țară au putut să-și exercite dreptul constituțional de a a lege. De asemenea, menționăm că, în comparație cu cele 17 secții de la alegerile anterioare, în Moscova au fost deschise doar două.

Membrii Comisiei Electorale Centrale au mai precizat că prezența la vot la referendum ar fi fost de 55,26%, nu de 50,72%, cum se anunță. Acestea ar fi datele dacă din numărul de persoane care au votat pe listele suplimentare ar fi fost excluse cele care se regăsesc și în listele electorale de bază.

În cadrul ședinței a fost examinată și solicitarea depusă de către Partidul Comuniștilor referitor la renumărarea voturilor. Astfel, președintele CEC a menționat că nu au fost înregistrate încălcări care ar necesita desfășurarea acestei proceduri.

ANGELA CARAMAN, președinte CEC

Noi de altfel nu am văzut vreo probă în ceea ce privește punerea la îndoială modalitatea de numărare a voturilor, inclusiv la secțiile de votare așa cum am menționat și în raport.  Reiterăm ca Înalta Curte să respingă această solicitare de renumărare a buletinelor de vot.

Trebuie ă menționăm că în ziua alegerilor au fost publicate, pe rețelele sociale, numeroase videoclipuri cu transportarea alegătorilor din străinătate, precum și momente în care susținătorii PAS distribuiau pliante. Totuți, aceste fapte nu au fost luate în considerare de către CEC.

Între timp, deputatul Blocului Socialiștilor și Comuniștilor, Diana Caraman, a intervenit și a anunțat că părăsește ședința deoarece nu poate să asculte datele eronate prezentate de CEC.

DIANA CARAMAN, deputat BCS

Deja este vorba despre solicitarea noastră care este total eronată. Dacă noi nu avem dreptul să atacăm, să argumentăm cererea noastră care este foarte irenot dispusă din partea CEC-ului, vă las. Eu nu pot să stau și să ascult minciună, cu părere de rău asta nu este norma.

Reprezentanții Parlamentului și Guvernului, la fel, au menționat că nu este temei pentru a fi renumărate voturile referendumului. Hotărârea Înaltei Instanțe urmează să fie publicată în Monitorul Oficial, moment în care va intra în vigoare și proiectul de modificare a Constituției, supus votului la referendum, care prevede introducerea unui nou titlu în Legea Supremă cu privire la integrarea în Uniunea Europeană.

Menționăm că CEC a declarat, pe 25 octombrie curent, valabil referendumul republican constituțional din 20 octombrie curent. Plebiscitul a fost declarat valid cu 50,72% din voturi, însă majoritatea din țară a ales opțiunea „NU” și doar opt raioane, din 32, s-au declarat ”pentru”. Cu numai 0,72 la sută a trecut referendumul neacceptat în țară, dar dorit în afară. Diaspora a influențat rezultatul, dar mai mulți candidați și politicieni au cerut anularea acestuia, invocând fraude și nereguli la secțiile de votare din străinătate.

Mâine, Partidul Comuniștilor va organiza un protest în fața Curții Constituționale „împotriva falsificării rezultatelor referendumului”.

Se citește acum

Articole similare

ARTICOLE SIMILARE