Curtea Constituțională urmează să decidă asupra validării rezultatului referendumului republican constituțional. Ședința în cadrul căreia va fi examinat subiectul va avea loc joi, la ora 10:00.
Precizăm că, la 20 octombrie, a avut loc plebiscitul constituțional, la care alegătorii au fost întrebați: „Susțineți modificarea Constituției în vederea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană?”.
Astfel, potrivit CEC, referendumul a fost declarat valid, acesta a trecut pe muchie de cuțit obținând 50,72%. Menționăm că, Moldova a spus ”NU” la referendum. Un scor zdrobitor împotriva schimbării Constituției a fost înregistrat în țară, unde doar opt raioane au zis ”DA”, iar alte 24 au votat împotrivă.
Rezultatul l-a dictat diaspora, care pe ultima sută de metri a înclinat balanța spre ”DA”. Astfel, doar cu 0,72 la sută a trecut referendumul neacceptat în țară, dar dorit în afară. Plus la asta, mai mulți candidați și politicieni au cerut anularea rezultatelor precizând că au fost comise mai multe fraude, dar și invocând nereguli la secțiile din străinătate.