1.2 C
Chișinău

Momentul în care un parapantist descoperă un cățel în vârful uneia dintre cele mai mari piramide din Egipt. Imaginile au ajuns virale

lui Khafra este a doua cea mai mare din Egipt, după piramida lui Keops. Foto: Shutterstock Când un videoclip cu un câine care se plimba pe vârful uneia dintre cele mai înalte piramide din Giza a devenit viral, zeci de milioane de utilizatori pe rețelele sociale au rămas uimiți și nedumeriți, scrie Washington Post.

Cum a ajuns câinele acolo? Ibrahim Elbendary, cofoundatorul Fundației Americane pentru Salvarea Animalelor din Cairo, a recunoscut imediat animalul. Este vorba de Apollo, un câine dintr-o haită de opt care trăiesc în părțile superioare ale Piramidei lui Khafra, a doua cea mai înaltă piramidă din Egipt.

Haita lui Apollo e formată din frații lui și mama lor, numită Laika de localnici. Zeci de câini vagabonzi își fac veacul în jurul complexului de piramide, însă la nivelul întregii țări sunt milioane de câini fără stăpâni.

Cei mai mulți câini trăiesc la baza piramidelor sau aproape de bază, dar Laika s-a aventurat înspre vârf – Elbendary a spus că s-ar putea ca vârful piramidei să i se fi părut un loc protejat, numai bun să își nască puii. „Este foarte isteață”, a spus Elbendary. Între timp, Laika și puii ei au transformat vârful piramidei în teritoriul lor.

Pentru Elbendary, a fost „cel mai șocant lucru” să vadă cum câinii vânează păsări în vârful Piramidei lui Khafra. Stau la pândă să prindă ciori și sar după ele ca să le agațe din aer. Apollo, despre care Elbendary a spus că are 3 ani, lătra la păsări pe data de 14 octombrie, atunci când a fost filmat de Marshall Mosher, care zbura cu parapanta pe deasupra piramidei. Zeci de câini fără stăpân își fac veacul în jurul complexului de piramide de la Giza.

Inițial, Mosher a crezut că este vorba despre o pumă. Grupul și-a dat seama destul de repede că animalul pe care l-au văzut este cel mai probabil unul din câinii vagabonzi care trăiesc în jurul piramidelor. Organizația dedicată salvării câinilor fără stăpân le aduce mâncare, apă, le oferă îngrijiri medicale și îi ajută să fie adoptați în SUA.

De asemenea, îi vaccinează și îi castrează, înainte să îi elibereze. Totuși, pe Apollo nu au reușit să îl prindă până acum pentru că „fuge direct la vârful piramidei când încercăm”, a explicat Elbendary.

Parapantistul care a filmat câinele în vârful piramidei a crezut inițial că este o pumă. Foto: Profimedia Images Bărbatul de 31 de ani a spus că este un veteran din armata egipteană care a părăsit forțele armate cu șapte ani în urmă, fiind traumatizat de luptele sângeroase contra militanților ISIS din Peninsula Sinai. Elbendary lucra pentru o companie americană, dar simțea că nu are „un rost în viață” până când a început

Se citește acum

Articole similare

ARTICOLE SIMILARE