Toamna aceasta ne bucură cu vreme bună, dar totuși frigul nu este departe, iar temperaturile din timpul nopții, care uneori coboară la zero sau chiar la -1 grad, confirmă că suntem la sfârșitul lunii octombrie. Unii chișinăuieni ne-au spus că sunt pregătiți să se îmbrace mai gros și să pună peste mai multe pături noaptea, doar pentru a amâna sezonul de încălzire. Oamenii sunt îngrijorați de facturile pentru căldură, pe care va trebui să le plătească în următoarele cel puțin cinci luni. Unii cetățeni au recunoscut că încălzirea a devenit pentru ei o lux pe care nu și-l permit.
Începând cu 15 octombrie, în Chișinău a fost dat start sezonului de încălzire. Conectate au fost spitalele și instituțiile publice. Cu toate că pe timpul nopții temperaturile scad la zero sau chiar la -1-2 grade, mulți locuitori consideră căldura un lux pe care nu și-l pot permite. Astfel, sezonul de încălzire, care în trecut era așteptat cu entuziasm odată cu venirea toamnei, s-a transformat într-o sursă de stres, temerile privind costurile de pe factura de încălzire crescând semnificativ.
– Totul se duce pe serviciile comunale! Mă rog lui Dumnezeu să nu pornească încălzirea! Mi-i frig, dar o să mă îmbrac mai gros. Sper să nu pornească acum, pentru că nu știu cu ce să plătesc!
– Deja este foarte neplăcut, dar cred că pensionarii cu venituri mici preferă ca încălzirea să fie pornită cât mai târziu posibil.
– Încă nu avem încălzire și cred că este prea devreme să o pornim, temperatura încă e bună.
Nu, cu aceste prețuri, cred că ar trebui să așteptăm să vină valori de -8 grade noaptea și 8 grade ziua. Dar cei care au copii mici sau persoane în vârstă, desigur, au nevoie de căldură! Și nouă ne-ar plăcea să avem, dar nu știm ce prețuri și ce facturi ne așteaptă la sfârșitul lunii. Așa că, mai rezistăm. – Ne punem, șosete groase, pantaloni călduroși, maiou, pulover și cam așa.
Oamenii recunosc că trebuie să se adapteze la nopțile reci: se îmbracă mai gros, se acoperă cu mai multe pături, folosesc sticle cu apă caldă și șeminee pentru a se încălzi.
– Clar că simt frigul, mai ales la o vârstă atât de înaintată. Câți ani aveți? – Oh, peste 80!-Folosesc plapuma de iarnă. -Deja folosiți pătură de iarnă? Desigur. – Una sau mai multe? – Deocamdată, doar una.
– O pătură călduroasă – gata! M-am acoperit, m-am îmbrăcat și asta e tot, nu mai am nevoie de nimic altceva!
– Nimic, ne îmbrăcăm, dormim sub pătură în pijamale călduroase. Dar deocamdată este încă suportabil.
– Eu încă suport, dar am nepoate…și punem șemineul seara.
Am contactat Administrația Termoelectricii pentru a clarifica situația cu privire la conectarea fondului locativ al capitalei, însă, în momentul pregătirii materialului, nu am primit răspuns la apelurile noastre. Pe pagina instituției este menționat că, la 23 octombrie, în Chișinău, erau conectate la căldură 306 clădiri, dintre care 129 erau instituții de învățământ preșcolar; 29 școli și licee; 13 universități; 30 de unități medicale; 241 blocuri de locuințe și 36 de case particulare, precum și 129 de agenți economici. De asemenea, instituția precizează că pentru furnizarea căldurii, administratorii fondului locativ local sunt obligați să prezinte toate documentele pregătite pentru sezonul de încălzire. Conform datelor Termocom, la 22 octombrie, 199 de manageri ai serviciilor comunitare nu semnaseră contracte pentru furnizarea căldurii, iar în 23 de asociații care gestionează 1546 de apartamente, problema era și mai acută, deoarece acolo nu fusese numit un administrator