Într-o țară cu probleme demografice și cu o acută criză de muncitori, doi tineri, rămași pe drumuri, trăiesc sub un vagon și nu sunt de folos nimănui. Moldova, deși caută să se numere printre statele civilizate și vrea un loc în UE, nu are politici pentru reabilitarea oamenilor străzii. Aceștia se descurcă singuri și ajung să sfârșească tot în stradă. Eroul, povestea căruia v-o prezentăm în continuare, speră că viața lui se va schimba, chiar dacă până acum nu a găsit sprijin din partea statului.
Nu-i găsești în statisticile oficiale, dar sunt la fiecare colț de stradă. Unii sunt pașnici, alții – violenți. Sunt oamenii fără adăpost care trăiesc în umbra societății, purtând cu ei povești de viață adesea neauzite. Unii au fost odată parte din comunități active, dar acum se confruntă cu dificultăți majore, de la probleme de sănătate mintală la dependențe sau pierderi tragice. Viața pe stradă le oferă puține opțiuni, iar fiecare zi poate fi o luptă pentru supraviețuire.
Fără exagerări și retușuri, este și povestea lui Veaceslav, un bărbat de 39 de ani, din Chișinău, care a ajuns pe drumuri după ce a pierdut aproape tot.
Am cunoscuți, trăiesc pe la ei iarna sau la alți cunoscuți. Toți nu o să mă primească mereu. Sunt nevoit așa să mă deplasez peste tot. Când era cald, locuiam chiar în pădure…- Acolo în ce condiții locuiați? -Nici de una, o cocioabă și câteva plapume. Apă luam de la izvor.
A rămas pe drumuri din anul 2009, după ce mama a vândut casa în care trăia împreună cu el și fratele mai mare. De atunci, nu a mai auzit nici de unul.
Trăiam la Botanica, pe strada Zelenschi. Locuiam cu mama și fratele. Fratele mai mare e în Canada, dar are familia sa, așa s-au așezat lucrurile.
Acum, Veceslav se adăpostește sub un vagon, alături de o tânără rămasă și ea pe drumuri după ce i-au murit părinții. Stau în vagonul unor muncitori care pun în preajmă pavaj. Tinerii și-au făcut adăpost în încăperea pe patru roți din lucrurile găsite la gunoi.
– De unde aveți plapume? Le găsim. Cineva ne-a mai adus plapume. Cineva cumpără plapume noi pe cele vechi le aruncă. – Și perne? – Da.. tot așa. Cel mai mult mă bucură faptul că avem acest vagon, care ne protejează de ploi.
Pot rămâne însă în vagon doar pentru o perioadă limitată. Odată ce cei care le-au oferit vehiculul vor termina de pus pavajul, va trebui să-și găsească un alt adăpost. Acum 16 ani, Veaceslav nu și-a imaginat că va ajunge pe străzi, la mila oamenilor. A lucrat timp de 12 ani ca vopsitor auto și avea o viață decentă, însă, din cauza unei boli, pe care spune că a căpătat-o din cauza materialelor chimice pe care le folosea a ajuns să nu mai aibă nici muncă, nici bani. În plus, iarna trecută, din cauza gerului și-a pierdut un deget de la un picior, așa că a ajuns și cu mobilitate redusă.
– De ce nu aveți pensie de invaliditate? -Am mers să-mi fac, dar guvernarea noastră mi-a zis ”poți să lucrezi, du-te și lucrează, nu ești în scaun cu rotile, ce fel de invaliditate?” Acum, pe măsură ce iarna se apropie, Veceslav își dorește o locuință, altfel nu se știe dacă va putea să facă față frigului. La fel ca el, Chișinăul este plin de oameni care se confruntă cu aceleași dificultăți, iar guvernul pare să nu aibă o strategie pentru a-i sprijini. Mulți dintre acești cetățeni sunt apți de muncă și ar putea contribui la bugetul țării, dar, din păcate, devin o povară pentru o țară și așa săracă.
