17.2 C
Chișinău

Referendum 2024: Reprezentații PAS, care recent vorbeau despre „DA”-ul ce va demonstra lumii întregi aspirațiile Moldovei spre UE, astăzi se mulțumesc cu rezultate modeste | VIDEO

Un „DA” ferm privind integrarea europeană la care visau cei din Partidul Acțiune și Solidaritate, în realiate, de fapt, este un „NU” pronunțat tranșant de cetățenii din Republica Moldova. Acest lucru o demonstrează rezultatele plebiscitului de duminică, în care majoritatea covârșitoare a moldovenilor din țară au votat împotriva schimbării Constituției.

Acum o lună însă fostul ministru de Externe Nicu Popescu se arăta convins că rezultatul la referendum va fi unul ferm, că parcursul european va fi confirmat de majoritatea covârșitoare de peste 70 la sută dintre cetățeni și că numai așa Republica Moldova ar putea demonstra lumii că vrea cu adevărat în Europa.

NICU POPESCU, fost ministru al Afacerilor Externe: „Foarte mult contează câți vor veni, pentru că dacă va fi un „DA” ferm de 65-70 la sută, 75, ăsta e un semnal puternic la toată lumea că noi vrem, noi putem și nouă ne va reuși. Dacă o să fie 59, pentru că mulți vor, dar weekendul a fost frumos sau, din contra, a plouat și nu ai avut chef să mergi cu mașina în diasporă o oră – două pe ploaie la consulat. De asta eu sunt optimist per ansamblu, sentimentul nostru al cetățenilor țării este clar proeuropean, dar este foarte important lumea să vină să voteze, pentru că noi vrem un DA ferm”.

Cu cât mai mulți moldoveni vor vota „DA” la referendum, cu atât procesul de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană va fi mai accelerat, mai declara atunci Popescu.

NICU POPESCU, fost ministru al Afacerilor Externe: „Vom putea demonstra că acolo unde este locul acest lucru va fi respectat și va accelera procesul nostru de aderare la UE și va închide gura, și va închide aceste discuții și aceste atacuri furibunde împotriva țării noastre, nu doar Europei care vin pe motive și de la oameni și de la țări și prin metode care încearcă să destabilizeze țara noastră”.

Ținem să precizăm însă că în Moldova s-a înregistrat un scor zdrobitor împotriva schimbării Constituției și doar în opt raioane din țară majoritatea au votat „DA”, iar alte 24 au predominat voturile împotrivă. Cel puțin asta au arătat datele prezentate de Comisia Electorală Centrală. Rezultatul preliminar al plebiscitului l-a dictat diaspora, care, pe ultima sută de metri, a înclinat balanța spre „DA” cu doar cu 0,76 la sută.

Se citește acum

Articole similare

ARTICOLE SIMILARE