17.2 C
Chișinău

Fost ministru al Justiției: Moldovenii au fost mințiți de personaje de curte ale președintelui Maia Sandu, care au desenat sondaje înainte de scrutin | VIDEO

Moldovenii au fost mințiți de personaje de curte ale președintelui Maia Sandu, care au desenat sondaje înainte de scrutin, ca să inducă alegătorii în eroare.” O spune fostul ministru al Justiției, Alexandru Tănase, cu referire la ONG-ul WatchDog, condus de către, Valeriu Pașa. Tănase spune că organizația este una dintre cele care lustruiesc imaginea puterii și sunt plătite cu sute de mii de euro din bani europeni și americani.

Sondajele frauduloase, mediul propagandistic și greșelile guvernării ar fi câteva dintre motivele „rezultatului surprinzător” de la referendum, explică expertul în drept constituțional Alexandru Tănase, afirmând că sondajele de opinie, organizate înainte de alegeri, care arătau rezultate mult prea optimiste, au dus oamenii în eroare.

ALEXANDRU TĂNASE, expert în drept constituțional: „Noi am fost mințiți de toți aceștia la cheie, de la Curte care sunt, care fac sondaje și care desenau rezultate 60-70 la sută, care orice om rațional înțelegea că nu ai de unde să le iei. Este foarte ușor de explicat, sunt cercetări sociologice frauduloase, date cu foarte multă dedicație pentru a încuraja oamenii să creadă că: vezi doamne avem același punct de vedere, hai nu fi și tu altul, vină și votează, ceea ce nu e corect. Viața ne arată că ele nu au nimic cu realitatea”.

Tănăse face referire anume la ultimul sondaj organizat înainte de alegeri de către ONG-ul WatchDog, condus de Valeriu Pașa.

ALEXANDRU TĂNASE: „Sondajele acestea nu au cum să dea un răspuns corect la întrebările care ne frământă pe noi, ele pot contura doar anumite tendințe. Dar, din păcate, propaganda, hai să zicem așa, că așa și este, propaganda care a gestionat dosarul referendumul a creat un tablou mai roz, cu mult mai roz decât era el în realitate”.

Și fostul ministru al Apărării, Anatolie Șalaru, critică modul prin care au fost mințiți oamenii cu sondajele organizate înainte de alegerile prezidențiale.

ANATOLIE ȘALARU, fost ministru al Apărării: „Vreau să vă spun cum zicea Churchill, „eu cred în sondajele falsificate cu mâna mea”. Ceea ce a făcut WatchDog, de exemplu, a făcut niște sondaje aberante, și alții care dădeau un câștig de cauză fantastic. Cei de la PAS au crezut că chiar Maia Sandu va lua 60% din primul tur și că referendumul va trece cu 55-60 la sută. Ei au crezut în chestia aceasta, făceau planuri că imediat după aceasta să provoace alegeri anticipate, ca pe acest val al câștigului să ia și mai multe voturi la alegerile parlamentare, da nu a fost așa pentru că au crezut într-o autopie”.

Dovadă a faptelor că organizația de curte a Maiei Sandu, WatchDog, a realizat sondaje în favoarea președintelui, sunt chiar declarațiile conducătorului ONG-ului, Valeriu Pașa. Într-un interviu, acesta a vorbit cu mândrie despre faptul că Maia Sandu va câștiga alegerile din primul tur, cu un scor zdrobitor.

VALERIU PAȘA, președintele Comunității WatchDog: Are un rating colosal. Acuma lumea este mult mai determinată, mult mai pe baricade, pe poziții, ea acum are un rating mai mare decât avea atunci când l-a câștigat pe Dodon. Asta e nucleul ei. De asta, când apare cineva cu așa cifre colosale în sondaj este exclus că alegerile se pot încheia din primul tur? Nu este exclus”.

Anterior, și candidatul la prezidențiale din partea Partidului Nostru, Renato Usatîi, a anunțat că toată campania electorală a Partdidului Acțiune și Solidaritate, și anume a Maiei Sandu, a costat 90 de milioane de Euro, iar atacurile prin mass-media controlată și sondajele organizate de către Comunitatea WatchDog, au fost coordonate de strategul politic Martin Sieg. Deocamdată, cei de la guvernare nu au comentat aceste declarații.

Precizăm că WatchDog este finanțat de Fondul European pentru Democrație, Fundația Konrad Adenauer, două organizații afiliate lui Soros – Fundația Soros Moldova și Fundația pentru Societate Deschisă, Ambasada SUA în Moldova, Ambasada Germaniei și mulți alți donatori de granturi.

Odată cu venirea la putere a Partidului Acțiune și Solidaritate, Organizația WatchDog.MD și-a îmbunătățit considerabil situația financiară, iar liderii acesteia au avansat în carieră. Astfel, șeful ONG-ului, Valeriu Pașa, a fost numit în decembrie, anul trecut, membru al Consiliului de Conducere al Centrului de Combatere a Dezinformarii, creat la inițiativa președintelui Maia Sandu.

Se citește acum

Articole similare

ARTICOLE SIMILARE