17.7 C
Chișinău

Doru Petruți, după ce Maia Sandu i-a numit „bandiți” pe contracandidații săi la prezidențiale: Anume ea provoacă dezbinare în societate, perpetuând aceeași retorică de acum patru ani | VIDEO

Anume Maia Sandu provoacă dezbinare în societate, consideră și sociologul român Doru Petruți. Comentând mesajul președintei Maia Sandu, de după alegeri, în care își numește contracandidații „bandiți”, el menționează că acesta este similar cu cel pe care l-a promovat acum patru ani, când a venit la putere, perpetuând astfel atmosfera de dezbinare în societate. Într-o emisiune televizată din România, el a subliniat că acest comportament, frecvent întâlnit printre membrii PAS, generează o lipsă de încredere din partea populației și contribuie la divizarea socială. Petruți a menționat că aceste observații sunt susținute și de rezultatele referendumului.

Doru Petruți susține că declarațiile nepoliticoase ale președintei Maia Sandu, cum ar fi denumirea contracandidaților săi drept „bandiți”, contribuie la scăderea și mai accentuată a încrederii în rândul societății.

DORU PETRUȚI director General IMAS: „Asta face parte din strategia cu care ei au câștigat alegerile din 2020 și au fost incapabili, se pare, să o depășească. Vin vremurile bune și vremurile cu oameni buni. E o segmentare pe care ei au făcut-o și din păcate au generat foarte multă dezbinare și lipsă de încredere, foarte politizat. Până la urmă s-au confirmat trei lucruri în acești patru ani de mandat. Trei lucruri pe care oamenii le știau și înainte de a veni PAS la putere, că vor demola tot, că nu vor ști ce să pună înapoi, nu vor avea resurse umane și nu vor ști cum să facă lucrurile mai departe”.

Sociologul Doru Petruți a subliniat că, în ultimii patru ani, niciun lider din cadrul PAS nu s-a regăsit în top 10 al încrederii în politicieni, ceea ce reflectă imaginea Partidului Acțiune și Solidaritate. De asemenea, el a afirmat că, în perioada de guvernare, conducerea a contribuit doar la dezbinarea țării.

DORU PETRUȚI director General IMAS: „Chiar dacă s-au încercat mai multe formule guvernamentale, chiar dacă au fost doi premieri, s-au schimbat mai mulți miniștri, chiar dacă ajutorul din România, din Uniunea Europeană, din SUA, au venit efectiv miliarde în Republica Moldova, să tragem linia, avem sărăcie extremă de la 21% la 32 la sută, avem cea mai mare migrație în Republica Moldova de când este pe hartă. Avem tema justiției cu care s-a câștigat alegerile parlamentare și prezidențiale anterioare, efectiv prăbușită”.

Mai mult, acesta a precizat că, rezultatul referendumului nu arată decât că societatea în Moldova este extrem de scindată.

DORU PETRUȚI director General IMAS: „Rezultatul de la referendum confirmă lucrul știut, anume scindarea teribilă care e în Republica Moldova, o scindare pe care o știam și pe regiuni, Chișinău și raioanele din jurul Chișinăului, versus zona de nord și sud, dar confirmă și o scindare pe care o vedem între diasporă și populația care trăiește pe teritoriul
Republicii Moldova. Deja suntem la câteva valuri consecutive în care diaspora schimbă rezultatul, nu doar al referendumului, dar și al altor alegeri și lucrul acesta devine o problemă socială”.

În cadrul aceleiași emisiuni, comentatorul politic din România, HD Hartmann, a criticat-o dur pe Maia Sandu, menționând că, ea a fost cea care a cerut europenilor ca liderii din Găgăuzia să fie incluși în lista sancțiunilor, îndeosebi bașcanul, Evghenia Guțul. Iar speculațiile lansate de către Sandu în privința celor 300.000 de voturi, nu sunt decât aberații, susține analistul.

H. D. HARTMANN, analist politic România: „Atacul aberant, să spui că, a venit și cu cifra – 300 de mii de voturi, cumpărate, o cifră pe care eu cred că, ca analist de securitate, să știți că nimeni nu o dă. Nici un ofițer de informație real din lumea asta nu poate să dea o asemenea aberație, nu ți se dă. Astea sunt aberații de tip Maia Sandu”.

După eșecul suferit la alegerile de duminică, Maia Sandu și-a acuzat adversarii, numindu-i ”bandiți” și ”membri ai grupărilor criminale”, care intenționează să distrugă Moldova. Ea a ridicat suspiciuni legate de cumpărarea voturilor, implicând peste 300.000 de cetățeni, dar fără a oferi dovezi care să-i susțină afirmațiile.

Se citește acum

Articole similare

ARTICOLE SIMILARE