De-a lungul anilor de independență, Republica Moldova a avut nouă președinți, trei dintre care au fost interimari. Toți ei au intrat în istoria țării. În reportajul nostru, ne amintim de aceste personalități și de evenimentele care au avut loc în timpul mandatelor pe care le-au deținut.
Primul președinte al Republicii Moldova a fost Mircea Snegur, ales în 1990, începând anul ca președinte al Sovietului Suprem al RSS Moldovenești și încheindu-l ca președinte desemnat de Sovietul Suprem.
MIRCEA SNEGUR primul președinte al Republicii Moldova (anul 1990): „Rezultatul a două zile de muncă a fost instituirea funcției de președinte al Republicii pentru a putea lua măsuri mai rapide și mai stricte”.
Când, în 1991, Moldova și-a declarat independența, ieșind din URSS, parlamentul a convocat primele alegeri prezidențiale universale. Acestea au avut loc pe 8 decembrie 1991, iar Mircea Snegur le-a câștigat în mod necontestat, obținând voturile a peste 98% dintre cetățenii care s-au prezentat la urne. Ulterior, diplomatul român Aurel Pred, unul dintre autorii Declarației de Independență a Republicii Moldova, a susținut că, în 1991, Snegur i-a propus președintelui român Ion Iliescu să unească Moldova cu România. În schimb, primul președinte al Moldovei a cerut pentru sine postul de vicepreședinte al statului unificat. Însă anturajul lui Iliescu nu a fost de acord. Dacă este adevărat sau nu, istoria tace.
Președinția lui Mircea Snegur este legată de cele mai sângeroase evenimente din istoria independenței Republicii Moldova. În 1992, el a fost un susținător ferm al lichidării autonomiei autoproclamate a Transnistriei, ceea ce, în cele din urmă, a dus la conflictul transnistrean și la pierderea controlului asupra unei părți a teritoriului industrializat al țării.
MIRCEA SNEGUR primul președinte al Republicii Moldova: „Îmi pare rău că a avut loc un conflict. Deși nu a durat mult în comparație cu alte confruntări din spațiul fostului URSS, totuși regret că nu am reușit să-l opresc la timp”.
În 1995, președintele Snegur a venit cu o inițiativă legislativă de modificare a Constituției pentru a introduce limba română ca denumire oficială a limbii de stat, însă inițiativa nu a fost aprobată. De asemenea, primul președinte al Republicii Moldova rămâne un recordman de neegalat în privința numărului de distincții de stat acordate. Pe parcursul mandatului său, Mircea Snegur a oferit 3.834 de titluri și medalii.
Câștigând alegerile prezidențiale din 1996, Petru Lucinschi a declarat că, dacă în doi ani de mandat nu va redresa economia și nu va îndeplini promisiunile privind democratizarea societății, va demisiona voluntar. Când ulterior Lucinschi a fost întrebat de ce nu și-a respectat promisiunea, el a invocat motive obiective – criza economică severă din Rusia în 1998, care a adus Moldova în prag de incapacitate de plată, bugetul de stat fiind format în proporție de 80% din compensări reciproce, țara tocmai trecuse prin noi alegeri parlamentare, deci cum să mai vorbim de o campanie electorală pentru alegerile prezidențiale?
PETRU LUCINSCHI al doilea președinte al Republicii Moldova (anul 1999): „Avem date conform cărora Centrul de Studii Strategice din Moldova prognozează că, la sfârșitul anului 1999, ar putea fi declarat un default, deoarece există probabilitatea ca țara să nu poată plăti datoria externă. – De obicei, știți cum se spune în popor – să nu se adeverească. Eu cred că nu vom ajunge la default”.
Într-o perioadă, Petru Lucinschi a promis să transforme actuala clădire a Președinției într-un centru de afaceri. De asemenea, al doilea președinte este cunoscut pentru conflictul său neîmpăcat cu parlamentul: Lucinschi a promovat activ ideea transformării Moldovei într-o republică prezidențială, însă parlamentul a refuzat categoric să-și reducă voluntar atribuțiile. În mai 1999, a avut loc chiar un referendum, unde peste 55% dintre alegători, cu o prezență de 58%, au votat „da” schimbării sistemului de guvernare. Cu toate acestea, parlamentul a realizat o „revoluție fără sânge.” 90 de deputați din 101 au votat modificarea Constituției, reducând atribuțiile președintelui și stabilind că șeful statului va fi ales de parlament, nu de popor. Toate acestea s-au încheiat cu dizolvarea legislativului și alegeri parlamentare anticipate, după care cariera politică a lui Petru Lucinschi, care a mizat totul și a pierdut, s-a încheiat.
Vladimir Voronin a devenit președinte de două ori. Cine va deveni al treilea președinte al țării a fost evident imediat după anunțarea rezultatelor alegerilor parlamentare din 2001, la care PCRM a obținut o victorie răsunătoare, chiar surprinzătoare pentru ei, câștigând 71 de mandate. Însă, pentru al doilea mandat, în aprilie 2005, Voronin a fost nevoit să manevreze – după alegerile parlamentare din 2005, PCRM avea doar 56 de mandate, insuficiente pentru a-l realege în funcția de președinte. Totuși, el a reușit să găsească voturile necesare. Încercarea de a repeta acest lucru după alegerile parlamentare din 2009 nu a mai avut succes: opoziția devenise intransigentă și dorea să preia puterea. Toate acestea au culminat cu violențele din 7 aprilie 2009.
Așa cum au arătat evenimentele ulterioare, etapa de 8 ani a guvernării lui Vladimir Voronin și a PCRM din spatele său, în ciuda tuturor problemelor din acea perioadă, a fost un moment rar de stabilitate și progres în istoria Republicii Moldova independente. PCRM nu doar că a reușit să scoată țara din starea de default, dar a inițiat o serie de reforme economice liberale și a demarat o modernizare reală a Moldovei. De altfel, Vladimir Voronin a fost primul care a proclamat orientarea țării spre integrarea europeană. S-a întâmplat în îndepărtatul an 2002. În același timp, cele două mandate ale lui Vladimir Voronin s-au remarcat printr-un conflict diplomatic cu România, o deteriorare semnificativă a relațiilor cu Rusia după refuzul președintelui moldovean de a semna, în ultimul moment, „planul Kozak” pentru reglementarea conflictului transnistrean, suspendarea legăturilor feroviare și telefonice cu Transnistria, precum și blocada economică a malului stâng în 2006. Cu toate acestea, a fost o perioadă unică în istoria țării, când Moldova a reușit să supraviețuiască fără finanțare externă.
După ce, pe 11 septembrie 2009, Vladimir Voronin a anunțat oficial demisia sa, Republica Moldova a rămas fără președinte timp de 917 zile. Parlamentul nu reușea nicidecum să aleagă șeful statului, astfel că legislativul a fost dizolvat de mai multe ori, au avut loc alegeri anticipate, iar atribuțiile președintelui au fost exercitate temporar, pe rând, de președinții Parlamentului Mihai Ghimpu și Marian Lupu, precum și de prim-ministrul Vladimir Filat. Cea mai colorată personalitate, desigur, a fost Ghimpu.
– Cum spun, cine?… polonezii – Bonjour, maman… – De fapt, francezii, dar fie… – Da, fie…
În calitate de președinte interimar, Mihai Ghimpu a speriat opinia publică cu tancurile rusești, asigurând constant că Alianța de guvernare este solidă ca betonul. De asemenea, el a creat o comisie pentru studierea și evaluarea regimului totalitar comunist în Moldova, care urma, în teorie, să evalueze pagubele provocate de puterea sovietică și să solicite Rusiei despăgubiri.
În 2012, președinte a devenit Nicolae Timofti, o persoană mai puțin cunoscută publicului larg, fost președinte al Consiliului Superior al Magistraturii. Un rol cheie în alegerea sa ca al patrulea președinte al Republicii Moldova l-a jucat un grup de deputați socialiști – Dodon, Greceanîi, Abramciuc, datorită „voturilor de aur” ale căror prezență a permis, după o lungă pauză, numirea unui președinte în țară, iar „Alianța pentru Integrare Europeană” a rămas la putere. Nicolae Timofti a fost primul președinte al Republicii Moldova care a declarat deschis că are viziuni pro-românești, iar în 2015 a susținut aderarea țării la NATO, numind „diversioniști” pe acei cetățeni care contestau cursul spre integrarea europeană. În rest, președintele Timofti a fost aproape ideal pentru toate configurațiile alianței de guvernare: un șef de stat atât de discret, care apărea rar în public și ieșea rar din reședința prezidențială, nu mai fusese în Moldova. Din acest motiv, oamenii l-au poreclit „rața mută”.
NICOLAE TIMOFTI al patrulea președinte al Republicii Moldova: „Asta nu s-a hotărât fiindcă n-avem încă, știți, nu știu ce nu avem, dar era bine să fie, vă spun sincer. Eu când am auzit și când am discutat întrebarea asta nu s-a pus întrebarea înainte. La a treia zi, astăzi s-a pus această idee și cu părere de rău vă spun că era frumos, era bine. Atât pot să vă spun, mai mult nimic și nu rebuie comentat, vorba multă – sărăcia omului”.
Prin ironia sorții, în ziua inaugurării celui de-al cincilea președinte al țării, Igor Dodon, au intrat în vigoare amendamente care limitau atribuțiile șefului statului în domeniul securității: majoritatea parlamentară în persoana democraților i-a îngrădit președintelui dreptul de a numi la discreție membrii Consiliului Suprem de Securitate, stabilind clar cine trebuie să facă parte din acesta. Apoi au urmat alte restricții și chiar așa-numitele suspendări temporare ale lui Dodon din funcția de președinte „pe cinci minute” prin decizia Curții Constituționale.
În confruntarea cu democrații a trecut jumătate din mandatul prezidențial al lui Igor Dodon.
IGOR DODON, al cincilea președinte al Republicii Moldova: „Socialiștii nu fac coaliție cu Partidul Democrat. – De ce? – De-atâta”.
Mai târziu, mulți au spus că toată această confruntare a fost doar un teatru, iar în culise se întâmpla ceea ce, după scurgerea informațiilor în presă, a primit denumirea de scandalul cu o celebră pungă. Fostul deputat Iurie Renință a publicat un videoclip în care Vladimir Plahotniuc și adjunctul său, Serghei Iaralov, îi transmit lui Igor Dodon un anumit pachet. Potrivit lui Renință, întâlnirea a avut loc în 2019, când Dodon ocupa încă funcția de președinte, iar în pachet era o sumă considerabilă de bani. Se presupune că participanții la întâlnire discutau despre crearea unei coaliții în parlament care să aibă o majoritate constituțională. Al cincilea președinte a rămas, de asemenea, în memorie pentru pelerinajele regulate pe muntele sfânt Athos, pentru scăldatul în gheață de Bobotează și pentru vacanțele sale luxoase.
În 2020, în Moldova a avut loc o revoluție de gen. Pentru prima dată în aproape 30 de ani de independență, președintele țării a devenit o femeie. Maia Sandu a ajuns la putere pe valul protestelor — alegătorii nu atât au votat pentru Sandu, cât mai ales împotriva adversarului său, președintele în exercițiu Igor Dodon. Au avut impact promisiunile proaspete și fără compromisuri ale „Maiei de fier”. Ce a rezultat din toate acestea, cu siguranță vă amintiți.
