Rapperul Wiz Khalifa a fost trimis în judecată la Constanța, după ce a fumat marijuana, în această vară, pe scena festivalului „Beach, Please!” din Costinești. Procurorii DIICOT l-au trimis în judecată pentru consum ilicit de droguri. Decizia a fost făcută publică pe site-ul Ministerului Justiției din România.
Decizia vine după ce procurorii DIICOT, Serviciul Teritorial Constanța, au finalizat cercetările în dosarul în care rapperul Wiz Khalifa ar fi fumat, în iulie 2024, canabis pe scena festivalului „Beach, Please!”, în timp ce cânta. Imaginile au deveit atunci virale, iar artistul a fost ridicat imediat de polițiști.
A fost însă lăsat să plece și cercetat în stare de libertate. Ce riscă Wizz Khalifa după ce a fumat marijuana pe scenă Potrivit Legii, Wizz Khalifa riscă pedeapsa cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau amendă. În actul legislativ se mai arată că „dacă faptele privesc droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani”. Dosarul a fost înregistrat pe 16 octombrie la Tribunalul Constanța.
Rapperul american Wiz Khalifa, în vârstă de 37 de ani, a fost reținut de polițiști pe 14 iulie 2024 la festivalul „Beach, Please” din Costinești, după ce a fumat marijuana pe scenă, în timpul spectacolului său. Polițiștii au așteptat ca artistul să-și termine concertul înainte de a-l aresta
„Față de cel în cauză, a fost dispusă punerea în mișcare a acțiunii penale. Din cercetări a reieșit că acesta, pe parcursul unui recital susținut în cadrul unui festival de muzică ce se desfășoară în stațiunea Costinești, județul Constanța a deținut peste 18 grame de canabis (drog de risc) și a consumat (pe scenă) o altă cantitate de canabis, sub forma unei țigări artizanale”, a transmis atunci Poliția Română.
Wizz Khalifa: Nu am vrut să fiu lipsit de respect față de România „Spectacolul de aseară a fost extraordinar. Nu am vrut să fiu lipsit de respect față de România aprinzând un joint pe scenă. Au fost foarte respectuoși și m-au lăsat să plec. Mă voi întoarce în curând. Dar fără un joint mare data viitoare”, a transmis rapperul Wiz Kahlifa, prin intermediul rețelei X, după ce a fost eliberat de polițiști și a plecat din România.
Spectacolul din Costinești a fost întrerupt pentru scurt timp. La verificări asupra artistului ar fi fost găsite mai multe fragmente vegetale cu aspect și miros specific de canabis, dar și două țigarete artizanale. În România, deținerea de marijuana este interzisă.