Continuăm cu alte știri… Curtea Supremă de Justiție a respins recursul președintelui Coaliției pentru Unitate și Bunăstare, Igor Munteanu, contra hotărârii Curții de Apel și a menținut astfel decizia CEC prin care candidatul CUB nu a fost înregistrat în cursa pentru Președinție.
Munteanu a anunțat că va contesta la CEDO lipsirea sa de un proces echitabil în cele două instanțe și va contesta, de asemenea, haosul și instabilitatea sistemului de drept. Precizăm că, CEC a respins mai mulți pretendenți la fotoliul de șef al statului pentru acest scrutin. Astfel, cererea de înregistrare a grupurilor de inițiativă ale lui Vasile Bolea, Ludmila Corsun și Valeriu Pleșca au fost refuzate.
Inițial, Bolea a intenționat să se înregistreze din partea blocului „Victorie”, dar după ce CEC i-a refuzat cererea, a anunțat că va candida independent, însă Comisia Electorală i-a respins din nou solicitarea. O situație similară a fost și în cazul Ludmilei Corsun, ale cărei cereri de înregistrare a grupului de inițiativă au fost respinse de două ori. În cazul lui Valeriu Pleșca, susținut de PSDE, CEC a invocat date eronate în documentele prezentate.
Membrii comisiei au respins și cererea de înregistrare a grupului de inițiativă în susținerea lui Avelin Tabarcea, menționând că decizia se bazează pe dovezi privind legăturile politice directe între solicitant și partidul „Șansă”.