5.2 C
Chișinău

Autoritățile nu au îndeplinit promisiunile făcute fermierilor, iar aceștia sunt pregătiți să revină la proteste, chiar în ziua alegerilor.

La două săptămâni de la întâlnirea cu președintele, Maia Sandu, agricultorii anunță că ar putea ieși din nou în stradă și ar putea-o face chiar în ziua alegerilor prezidențiale. Fermierii spun că vor organiza noi proteste pentru că sunt mânați spre asta de indiferența puterii pentru problemele lor. Declarațiile le vedeți în material.

La două săptămâni de la întâlnirea cu președintele, Maia Sandu, agricultorii anunță că ar putea ieși la protest chiar pe 20 octombrie curent, în ziua alegerilor prezidențiale. Director executiv al Asociației ”Forța Femierilor”, Alexandru Bădărău, alături de mai mulți agricultori a susținut o conferință de presă, vineri, în fața Parlamentului, unde a declarat că actuala guvernare evită dialogul cu aceștia privind problemele cu care se confruntă și, până în ziua de azi, nu au un rezultat din partea autorităților.

ALEXANDRU BĂDĂRĂU, directorul Asociației ”Forța Fermierilor”

Noi nu cerem altceva decât să se respecte promisiunile făcute, atât cu două săptămâni în urmă, cât și în momentul când a fost votată actuala guvernare.  Agricultorii, la moment, din cauza că au au fost și ploile care au durat câteva săptămâni, acum se află în câmp pentru a însămânța culturile de toamnă, dar protestele nu au fost anulate, ele vor fi, dacă nu se va lua acțiunile de a respecta acele promisiuni care au fost făcute de toți, de parlament, de minister, de președinție, pentru că noi dorim să facem comunicare și a găsi măsuri suficiente în salvarea situației de criză care este la moment.

Unde vor fi vă vom anunța primii pe dumneavoastră, presa. Nu vă putem spune o zi exactă, când, se poate întâmpla chiar și în ziua alegerilor.

Amintim că agricultorii au ieșit în stradă pe 17 septembrie curent, cerând ca legea care prevede suspendarea, pe o perioadă de 6 luni, a datoriilor și plăților pentru fermierii afectați de secetă, și care se aplică doar unei mici părți a acestora să fie reexaminată de către Parlament. Au urmat discuții inclusiv cu președintele țării, Maia Sandu, însă fără rezultate.

Se citește acum

Articole similare

ARTICOLE SIMILARE