Nu departe de capitală, într-o casă avariată, se luptă cu sărăcia șapte suflete: o mamă și șase copii. Eudochia Filimon din satul Larga, raionul Anenii Noi, reușește cu greu să facă față dificultăților. Toți locuiesc într-o casă bătrânească, prin crăpăturile căreia suflă vântul, iar într-o bună zi familia ar putea rămâne chiar și fără pereții casei.
EUDOCHIA FILIMON, locuitoare a satului Larga: „Când este mai greu, când este mai ușor. Eu m-am deprins cu ei și lucrez, când erau băieții în vacanță eu îi încuiam pe toți în casă și mă duceam la lucru. Acum că ei se duc la școală, băieții mai mici îi iau cu mine pe deal. Singuri nu îi pot lăsa. – Da câți copii se duc la școală? Trei”.
Femeia pleacă la muncă pe câmp din cauza greutăților și a lipsei banilor. Își crește singură copiii, după ce soțul i-a părăsit. Cei mai mici nu frecventează grădinița, așa că Eudochia îi ia cu ea pe deal, unde copiii, care au câte 3, 4 și 5 ani, muncesc alături de adulți și, la fel, sunt remunerați.
EUDOCHIA FILIMON, locuitoare a satului Larga: „Îi iau cu mine pe deal și toată ziua strângem nuci. Ei toată ziua merge cu mine. Acasă nu am cu cine să îi las. Înainte a mai stat un moș, un frate de a-l tatălui meu, e fără un picior și așa cum mergea el în costilii se uita după ei”.
Copiii nu știu ce înseamnă ”distracție”, iar marea au văzut-o doar la televizor.
EUDOCHIA FILIMON, locuitoare a satului Larga: „Ei sunt învățați ca să se joace singuri între ei. Nu se duc la drum să se joace cu alți copii, ei stau mai mult în ogradă”.
„Ai visat vreodată să te duci la mare? Da, -Ai văzut marea la televizor? Da. – Și cum îți pare? Maaaare”.
Își duc viața într-o cameră mică, care le servește drept bucătărie, baie și dormitor. Ar dori mai mult, dar se mulțumesc și cu acest colțișor.
EUDOCHIA FILIMON, locuitoare a satului Larga: „Aici noi dormim. Reparație pâne ce nu am făcut, tapeta. Vreau să stric soba, la mijlocul iernii am dat jumătate jos. – De ce? Nu încălzea deloc. Deja după ce o să facem soba o să facem și reparație. – Să înțeleg că în această cameră, șapte persoane stați? Nu este strimpt? Noi deja ne-am deprins… Eu dorm aici, cei mici dorm cu mine. Ceilalți care și unde și dorm până ceva o să facem”.1
Pe hrană economisesc și acceptă orice ajutor de la oameni, cât de mic e.
EUDOCHIA FILIMON, locuitoare a satului Larga: „-Ce aveți aici din produse? Terciuri..- Acestea sunt produsele care v-au dat ajutor? Da, – Și pe cât timp o să vă ajungă aceste produse? Cel mult o săptămână. – De obicei, când se termină gazul faceți aici? Da, dar deseară cred că o să îl rog pe tatăl meu să caute o mașină și să îmi aducă puțin. Când o să ies din nou la lucru o să îmi fie greu, la cotlon este tare greu de făcut mânare, la gaz repede”.
Apropierea iernii o duce pe Eudochia cu gândul la lemnele de foc.
EUDOCHIA FILIMON, locuitoare a satului Larga: „- Câte lemne aveți acum? Acum lemne nu avem deloc. Unde le țineți de obicei? Iarna aici”.
„Vreascurile adunate după curățarea unei livezi vor fi folosite pentru a încălzi casa”, ne-a spus femeia. Totuși, acestea sunt prea puține și ard prea repede, așa că nu vor fi suficiente pentru toată iarna. A așteptat vremurile bune promise de noua putere, dar a ajuns să trăiască mult mai greu. Totul s-a scumpit, iar veniturile i-au rămas aceleași, fără a simți în vreun fel ajutorul statului.
EUDOCHIA FILIMON, locuitoare a satului Larga: „Nu cred că o să se gândească ei, poate la un bătrân, poate să îi mărească pensia. Sunt la noi chiar care sunt în scutece. Dar nu, nu se gândesc ei la oamenii aceștia care sunt mai simpli”.
Într-o țară cu o situație demografică dramatică, oamenii precum Eudochia Filimon sunt adevărați eroi. Cu șase copii de crescut, această femeie reprezintă un exemplu al sacrificiului, fără niciun fel de exagerare.
Statul ar trebui să facă tot posibilul pentru a o lipsi de provocările cotidiene și a-i asigura resursele necesare ca să depășească dificultățile pe care le întâmpină. Asta ar însemna o implicare reală în construirea unei societăți de care nimeni nu ar vrea să fugă. Din păcate, deocamdată, lucrurile stau invers.
