2.2 C
Chișinău

Când țara „arde”, premierul își extinde afacerile. Rețeaua de food-service KFC, a cărei coproprietar este Dorin Recean, mai deschide încă un restaurant în Moldova | VIDEO

Compania, a cărei coproprietar este premierul Dorin Recean, și-a extins rețeaua în ţara noastră. Sphera Franchise Group, cel mai mare din industria de food-service din România, anunță deschiderea celui de-al treilea restaurant KFC în Moldova. Acesta este situat într-un centru comercial din sectorul Ciocana al Capitalei și ocupă o suprafață de 200 de metri pătrați. Investițiile se ridică la 600 de mii de euro.

Sphera Franchise Group din România are o cotă de 80% în US Food Network, în care şeful Cabinetului moldovean deţine 10%. La fel ca Traian-Cătălin Giosan, partenerul de afaceri al lui Recean în alte două companii şi administratorul Pro Digital SRL, care deține postul de televiziune Pro TV Chișinău.

În 2023, premierul a declarat că a primit dividende în valoare de aproape 745.000 de lei de la reţeaua fast-food KFC Moldova.

Şi acest funcționar milionar, fără nicio jenă, își permite să reproșeze oamenilor obișnuiți, chiar și bătrânilor, că se jeluiesc şi miorlăie atunci când îşi exprimă indignarea de ceea ce li se pare nedrept și vorbesc despre viața lor grea.

Așa cum s-a întâmplat, de exemplu, în timpul unei vizite de lucru în raionul Orhei în aprilie anul trecut, când un localnic s-a plâns de tarifele mari la gaz și electricitate și sa arătat nedumerit că un consilier al Maiei Sandu, Veaceslav Negruța, a ridicat un milion de lei prime de la Moldovagaz.

În replică, Recean a spus că problemele sunt rezolvate treptat, iar oamenii trebuie să muncească mai mult și să nu miorlăie.

DORIN RECEAN, prim-ministru: „Și noi aici avem posibilitatea să miorlăim, să ne jeluim, să umblăm cu colindatul sau avem posibilitatea să ne mobilizăm și să lucrăm. Dar dacă noi ca societate ne vom jelui și miorlăi permanent, nimic nu o să realizăm”.

În replică la valul de critici în adresa sa, provocat de aceste afirmaţii, Recean a declarat că nu regretă cele spuse și și-a reiterat declarațiile, dar de data aceasta în platoul TV 8.

DORIN RECEAN, prim-ministru: „Există o parte a societății care este activă, care atunci când întâmpină o problemă încearcă împreună cu toții să le rezolvăm. Și există o altă parte a societății care într-adevăr cumva este așa mai… cu am zis anterior, mai miorlăită”.

Autoritățile noastre îndeamnă pensionarii, profesorii, medicii și fermierii să nu miorlăie. Deoarece nu sunt bani în buget pentru toată lumea. Sau, cum a spus Sandu, plăcinta este mică. Sunt bani pentru majorarea salariilor miniștrilor până la 50 de mii, cu sute de mii pentru conducerea ANRE și a Băncii Naționale, care oricum nu sunt sărăce, dar pentru pensionari bani nu sunt. Așa că nu miorlăiţi!

Potrivit declarației de avere, anul trecut Dorin Recean a ridicat aproape 92 de mii de lei în calitate de consilier prezidențial. Salariul de prim-ministru a fost de circa 214 mii, alte circa 60 de mii au constituit indemnizațiile pentru deplasări. Pe lângă plățile de la compania care deține lanțul de fast-food KFC Moldova, a primit 150 de mii de lei dividende de la o firmă de consultanță în afaceri și management. Soția lui Recean, conform documentului, a ridicat un salariu de 4 milioane 600 mii lei la o bancă comercială din Republica Moldova.

Declarația pentru anul 2023 mai arată că premierul are două terenuri, imobile, o casă cu suprafața de peste 271 metri pătrați şi o vilă de 97 mp. Şeful Cabinetului mai deţine un automobil BMW produs în 2016 în valoare de 19.250 de euro. El și soția lui au 21 de conturi în diferite bănci. Recean a mai scris în document că în 2023, a cheltuit 10,5 mii de euro pe publicitate în Facebook. Șeful guvernului a mai plătit 560 de mii de lei pentru educația copilului său într-o școală privată din Marea Britanie.

Se citește acum

Articole similare

ARTICOLE SIMILARE