12.7 C
Chișinău

Bannerul european a fost demontat de pe muralul olimpic: Autoritățile promit restaurarea imaginii

Muralul „Visul Olimpic”, dedicat sportivilor moldoveni, participanți la Jocurile Olimpice de la Paris, va fi restaurat. Despre aceasta a anunțat consilierul primarului Chișinău, Victor Pruteanu. Amintim că, pe 28 septembrie, muralul a fost parțial vopsit, iar ulterior pe el a apărut un banner în sprijinul integrării europene. Primăria capitalei a subliniat că agenția de publicitate a comis un abuz, fără a-și coordona acțiunile cu autoritățile locale.

VICTOR PRUTEANU, consilierul primarului municipiului Chișinău

„Primăria municipiului Chișinău a comandat deja servicii de alpinism pentru demontarea bannerului, precum și serviciile pictorilor care să restaureze muralul. Povestea este scurtă. Agentul economic a decis să facă bani în timpul campaniei electorale, instalând un banner fără a informa în prealabil primăria.”

Anterior, în mesajul său pe rețelele de socializare, Comitetul Național Olimpic a calificat instalarea bannerului drept un atac direct asupra valorilor olimpice și simbolului unității și determinării sportivilor moldoveni. „Acest act de vandalism este o lovitură grea pentru comunitatea sportivă și pentru toți cei care au contribuit la crearea acestei opere de artă”, se arată în declarația Comitetului Olimpic. Menționăm că obiectul de artă, dedicat celor 28 de sportivi moldoveni, care au participat la Jocurile Olimpice de la Paris, a fost creat timp de 8 zile, fiind utilizați 350 de litri de vopsea.

Se citește acum

Articole similare

ARTICOLE SIMILARE