Prelungirea termenului de depunere a actelor pentru licitația de la Aeroport până pe 22 octombrie oferă odată în plus motive să credem că acest lucru s-a făcut conform unui scenariu bine pregătit, pentru ca doar compania franceză Lagardere să iasă învingătoare. De această părere este președintele Unirea-ODIP, Vlad Bilețchi, cel care a urmărit atent felul în care demarau și erau anulate tenderele. Tot el spune că amânarea concursului s-a făcut în contextul campaniei electorale, pentru a nu afecta imaginea Maiei Sandu.
VLAD BILEȚCHI, președintele Asociației Unirea – ODIP
Noi cunoaștem exact și denumirea acestei companii, este
Lagardere, unica care s-a înregistrat la acest concurs, deși au existat și altele care au vrut să participe, inclusiv companii de talie internațională din Germania, care au trimis și scrisori în adresa Guvernului Republicii Moldova, raportând faptul că licitația a fost făcută după chipul și asemănarea condițiilor pe care le întrunește o singură companie.
Este absolut evident că dumnealor sunt la o răscruce de drum. Pe de o parte este interesul politic de a lua voturi, pe de altă parte este interesul financiar de a duce la bun sfârșit această licitație trucată, aranjată în favoarea unui anumit concurent.
Afirmațiile lui Bilețchi nu au fost urmate de reacții ale conducerii aeroportului, APP, Guvernului sau din partea PAS. Amintim că este a patra oară când licitația pentru spațiile comerciale de la Aeroportul Internațional Chișinău este prelungită, după ce cele trei anterioare care au eșuat. Potrivit Aeroportului, actele pentru participare pot fi depuse până la 19 octombrie, iar desfășurarea tenderului va avea loc în 22 octombrie curent.