Să fii bătrân în Republica Moldova înseamnă să lupți pentru supraviețuire. Asta face zi de zi mătușa Nadejda din satul Larga, Anenii Noi. La 80 de ani, după o viață muncită, a ajuns să depindă de bunăvoința vecinilor, pentru că pensia de 2.600 de lei este prea mică și nu-i acoperă necesitățile de bază.
NADEJDA CAZAC, pensionară
– Ce vă ajunge din această pensie? Ce, uite așa ne învârtim. Aici sunt baptiști și aduc pâine, chiar cu jumate de ora ca să veniți mi-au adus o bucată de pâine. – Este gratis sau cumpărați? -Gratis, ei împart oamenilor. Da am adunat și acum de la primărie mi-a venit să iau lemnele. Am cumpărat cu 1500 de lei cubul de lemn. – Primăria vă ajută dar oricum vă cere bani? -Da, mă ajută, dar îmi scoate din buzunar. Da din buzunar. – Pe cât timp vă ajung aceste alimente? Ei cum, cum voi rezista, eu nu mănânc bogat.
Câte o farfurie cu supă îi mai aduc vecinii. Tot atunci schimbă cu ei o vorbă, în rest stă singură. Doi dintre cei trei băieți au murit, iar al treilea luptă pe frontul din Ucraina. Unica ei rudă rămasă, o soră paralizată, trăiește în Constantinovca, r-ul Căușeni. Așa că la nevoie, nu poate apela pe nimeni.
NADEJDA CAZAC, pensionară
Am rămas singură, nu am pe nimeni. Frații și surorile mele au decedat, ei sunt mai tineri ca mine. dar au murit. MUSCĂ Unul trebuia să aibă 50 de ani, iar altul 42 de ani. Sunt sigură că erau să mă ajute acum iar cel de la Ucraina nu știu nimic.
Are un telefon mobil vechi, primit tot de la vecini, numai că fără bani în cont. Asistenta socială o vizitează o dată sau chiar peste tocmai două săptămâni. Atunci îi cumpără din pensie produse alimentare, medicamente și ce-i mai trebuie. Totuși, în ziua în care am ajuns la ea, în frigiderul vechi avea doar o bucată de pâine și câteva bomboane aduse de vecini. Ceaiul cu pâine este hrana de bază, iar când primește pensia, își cumpără câte un baton de cârnaț, pe care îl păstrează și până la două luni. Taie bucăți mici ca să-i ajungă pentru cât mai mult timp.
NADEJDA CAZAC, pensionară
– Pe cât timp vă ajung aceste alimente? -Ei, cum, cum voi rezista, eu nu mănânc bogat.
Femeia nu iese din curte pentru că se deplasează cu greu, sprijindu-se de două bețe.
R NADEJDA CAZAC, pensionară
Picioarele nu mă țin, uite așa. – Aceste două bețe care vă țin? -Da, merg pe două bețe. Uite, așa merg, pe cuvântul meu, nici eu nu sunt bcuroasă de așa ceva. – Nu vă dor mâine? -Ei nu mă dor, clar mă dor.
Ar putea avea în continuare o viață normală dacă și-ar putea cumpăra sau i-ar asigura statul un cărucior electric, pentru persoane cu probleme locomotorii. Dar guvernul nu se gândește la oameni ca ea, spune bătrâna.
NADEJDA CAZAC, pensionară
Guvernarea se gânește la dumnevoastră? Eiii, nu se gândește guvernarea. Guvernarea nu s-a gândit nici înainte. Toată viața am lucrat la fermă. Dar ce să facem, supraviețuiesc așa cum pot și-o trăiesc atât cât mi-a rămas.
La plecare, mătușa Nadejda ne-a petrecut cu ochii. A rămas din nou singură să-și ducă lupta tăcută pentru supraviețuire, așa cum am și găsit-o, așa cum fac mii de bătrâni din țara noastră.
