10.5 C
Chișinău

Încercarea numărul 4: Termenul pentru depunerea actelor de participare la licitația de la Aeroportul Internațional Chișinău a fost prelungit | VIDEO

Licitația de la Aeroportul Internațional Chișinău a fost prelungită din nou. Este deja a patra încercare de a găsi un chiriaș pentru arendarea spațiilor comerciale din aerogară. Reprezentanții instituției au anunțat, luni, 30 septembrie că desfășurarea tenderului va avea loc în 22 octombrie.

”La 28 septembrie, curent, ora 17:00, s-a finalizat termenul de depunere a ofertelor de participare la licitație. Așadar, potrivit fazelor de desfășurare a procedurii, comisia de licitație s-a întrunit în ședință și prin decizia acesteia s-a decis prelungirea termenului de depunere a cererilor de participare până la 19 octombrie 2024”, anunță aeroportul fără a comunica și motivul amânării.

Amintim că, licitațiile anterioare au fost anulate din cauza scandalurilor legate de compania Lagardère, care ar fi singurul pretendent la spațiile comerciale. Decizia a fost criticată de experți politici și societatea civilă, care l-a acuzat pe Andrei Spînu că ar sprijini interesele Lagardère, învinuiri pe care ministrul le-a respins.

În legătură cu licitația pentru închirierea spațiilor comerciale din Aeroport, Procuratura Anticorupție a deschis un dosar penal. Bloggerul Eugeniu Luchianiuc a făcut mai multe dezvăluiri și a prezentat dovezi precum că licitația ar fi fost trucată, firma franceză având din timp o înțelegere cu autoritățile din Moldova pentru a câștiga tenderul.

Luchianiuc a obținut o broșură a companiei Lagardere, care a fost trimisă Agenției Proprietății Publice încă din primăvara anului 2023, imediat după ce statul a preluat administrarea Aeroportului Chișinău. Potrivit bloggerului, pe baza acestei broșuri au fost elaborate și condițiile tehnice pentru licitație, condiții care să poată fi îndeplinite doar de compania franceză, de aceea nici nu s-a putut găsi și un alt participant care să dea impresia de concurență.

Mai apoi, Luchianiuc afirma că a obținut o scrisoare ce ar aparține tot Lagardère și în care firma franceză dicta pe puncte cum trebuie să se desfășoare preluarea spațiilor comerciale din aeroport. Nimeni dintre factorii implicați în licitație nu au comentat declarațiile lui Eugeniu Luchianiuc.

Se citește acum

Articole similare

ARTICOLE SIMILARE