Cât de sărac este un sărac? Aceasta este o întrebare la care răspunsul devine evident într-o vizită la marginea satului Bălțați, aproape de Chișinău. Acolo, în condiții deosebit de dificile, locuiește Elena Roșu, o mamă de 34 de ani cu doi copii. Casa lor este o construcție fragilă, care abia se ține, la fel ca acoperișul aflat pe cale de a se prăbuși.
ELENA ROȘU, locuitoare a satului Bălțați
-Aici, practic, dar chiar nu aveți sticlă la fereastră.. Nu, eu am fost la lucru apoi a venit și cineva mi-a stricat-o. Cu acoperișul ce s-a întâmplat? Iaca așa el singur a începu să cadă și cade tot bucata aceasta. Noi avem ardezie, dar nu avem lemn.
Elena crește singură copiii, după ce soțul i-a părăsit. Își duc viața într-o cameră mică, care le servește drept bucătărie, baie și dormitor, iar patul este comun pentru toți.
ELENA ROȘU, locuitoare a satului Bălțați
Aici este camara de dormit. – Trei pesoane domiți aici, pe un pat? Da. – Încăpeți? Da, încăpem. În partea cealaltă plouă. – Unii au spus că chiar plecați și la vecini și așteptați să treacă ploaia? Da.
Când plouă sau ninge, casa lor se transformă într-un câmp de luptă cu apa, care pătrunde prin găurile din tavan și pereții mucegăiți. Chiar dacă se apropie iarna, Elena nu se gândește la pregătiri, pentru că nu dispun de resurse. În plus, nu așteaptă ajutor financiar, neavând niciun venit lunar.
ELENA ROȘU, locuitoare a satului Bălțați
-V-ați gândit că într-o bună zi o să ajungeți în această situație? Nuu. – Care este venitul lunar? -Nimic. Nu ajută nimeni, nici primăria. Primăria din contra ne… ei nu pot să vină să ne vadă că ne plouă în cap. Lui îi este totuna, el are chestiile lui.
A devenit și mai neputincioasă după ce i-a decedat tatăl, pentru înmormântarea căruia a trebuit să se împrumute. Așa că, pe lângă problemele pe care le avea, s-au mai adunat și datoriile.
Muncește ocazional pentru câțiva lei, iar copilul său din clasa a noua a început să lucreze și el pentru a se susține singur.
ELENA ROȘU, locuitoare a satului Bălțați
Eu am avut bani adunați să facem casa, dar dacă am înmormântat și am o mulțime de datorii. Dacă eu sunt singură, și uite așa am rămas fără nimic. – Cât primiți pe zi? Depinde, 300/400 de lei pe zi, depinde de lucru. – Ce face cu acești bani. Le dau copiilor la școală câte 10 lei, fiindcă nu îi hrănește, doar pe cea mică. Pe acesta mare nu îl hrănește, pentru că e clasa noua. Trebuie bani, ieri i-am dat, s-a frezat și el, că deja este mare și îi este rușine. – Băiatul mai mare, am înțeles că lucrează și el. – Da, tot merge. Se mai duce la școală, apoi mai merge cu noi. Se întreține singur.
Copiii nu visează la gadgeturi moderne, ci la o pereche de încălțăminte caldă pentru a face față vremii.
ELENA ROȘU, locuitoare a satului Bălțați
I-am luat acest costum, puloverul este cu el. Pantaloni la dungă i-am luat. Haine mai au, dar încălțăminte nu au. Dar ei înțeleg, dar ei ce vor eu mereu le iau. Niciodată nu a fost ca să nu le iau.
În ceea ce privește hrana, acceptă orice le este oferit de consăteni și se simt norocoși pentru ajutoare, chiar dacă aceste alimente sunt puține. Căsuța lor, din lut, are un colț dedicat bucătăriei, dar este greu să gătești atunci când plouă.
ELENA ROȘU, locuitoare a satului Bălțați
– Când plouă, nu se sstrică aici mai tare? -Nu, așa cum vezi este. – Faceți mâncare repede în timp ce plouă? -Da. Provocările nu se limitează doar la lipsa de hrană și îmbrăcăminte. Gândurile Elenei sunt măcinate și de problema lemnelor pentru iarnă, pe care încă nu le are.
ELENA ROȘU, locuitoare a satului Bălțați
-Aici o să țineți lemnele? -Da. – La moment, ce aveți acolo? – Jucărele, fata se joacă când este acasă, dar în rest, lemnele. Aici mai avem niște uși și o le punem pe foc și asta este tot.
Am încercat să aflăm de ce primăria nu oferă sprijin acestei familii, dar Silviu Bivol, primar din partea PAS, al comunei Țipala, din care face parte satul Bălțați, nu a răspuns la apeluri. Elena ne-a spus că nu se află la evidența asistenței sociale. Viitorul rămâne incert pentru mica familie. Prin urmare, tot ce poate face femeia și copiii săi e să spere că într-o zi statul îi va vedea și pe unii ca ei.
