Un veteran al muncii, care a dedicat întreaga viață agriculturii, a ajuns să trăiască de azi pe mâine. Este povestea lui Victor Leuntean, din satul Plop, o localitate din raionul Căușeni. L-am găsit de unul singur, la 76 de ani, încă muncind în curtea casei. A lucrat de când se știe și a făcut-o cu dăruire, sacrificiu ce i-a fost recunoscut, cândva, prin titulaturi importante. Acum, însă bărbatul se luptă cu o realitate cruntă: sărăcia și singurătatea.
VICTOR LEUNTEAN, locuitor al satului Plop: „Băieții sunt la oraș au familia lor. Fata este în Zaim, băiatul este în Căușeni. Am o soră și este cu nervu. Mi-i greu nu am cui să mă jelui”.
Trăiește cu numai o sută de euro pe lună, este pensia care se duce aproape în întregime pe medicamente. Din suma modestă, își permite doar 300 de grame de pâine pe zi.
VICTOR LEUNTEAN, locuitor al satului Plop: Uitați-vă medicamentele, cu ele trăiesc. Îmi ajunge, nu îmi ajunge ce o să facem? Cu cine o să ne batem? Economisiți? Cum să nu, cumpăr o bucată de pâine și mănânc 300 de grame pe zi- asta este porție? Acolo îmi mai iau și unt și atât. Cu cine să mă bat, la cine să mă duc să cer? Mulțumesc și de atât. Iaca pâinea și este tot. – Văd că v-ați aprovizionat cu pâine. Ce să facem? Ne-am cumpărat pâine pe o săptămână”.
Cea mai mare lovitură a venit recent, când i-a decedat soția. Pierderea l-a lăsat și mai vulnerabil în lupta cu destinul.
VICTOR LEUNTEAN, locuitor al satului Plop: „Soția m-a lepădat, este în deal.
– Când a decedat?
– În iunie, are 3 luni.
– Ce s-a întâmplat cu soția?
– Ea a avut tensiunea mare”.
A fost decorat cu „Ordinul Muncii” în 1981 și înscris în Cartea de Aur a RSSM, pentru muncă glorioasă și plină de abnegație. Au fost timpuri frumoase, își amintește bătrânul cu nostalgie.
VICTOR LEUNTEAN, locuitor al satului Plop: „În anul ”81 în toamnă ma scos la lume și mi-o spus ”Cartea de Aur”. Salariu mi-a fost tare bun, i-am astupat cu pământ și pe acei care au lucrat. 500 de ruble era salariul, puteam să întrețin doi bătrâni cu ei. În colhoz era, fermă de vacă, fermă de porci, de oaie, ce nu era, roșii. Pâine era 16 copeici, 25 de copeici de un kilogram și batonul 8 copeici de jumate de kilogram. Untul copeici, uleiul copeici, benzina și motorina copeici, cârnațul tot așa”.
Acum însă bătrânețile îi sunt neasigurate și este nevoit să se gândească la ziua de mâine. Și așa cum se apropie iarna, frica de frig îi bântuie gândurile. A tăiat doi copaci din ogradă, temânduse că nu va avea suficientă căldură, ca anul trecut. Focul va fi făcut cu resturi, cu frunze și crengi.
VICTOR LEUNTEAN, locuitor al satului Plop: Cât o să ne ajungă atât. Vă spun că am făcut focul cu buruieni, am cosit drumul și făceam focul. Ciocleji în sobă, frunze, uite, că tot. Nu este mare problemă”.
Victor a strâns nuci pe parcursul verii, sperând să le vândă, pentru a mai acoperi o gaură în bugetul sărăcăcios.
VICTOR LEUNTEAN, locuitor al satului Plop: o să vând aceste nuci, dacă nu…
– Cu cât o să le vindeți? Cu 10 lei kilogramu, miezurile sunt mai scumpe dar nu le mai stric, baba le strica.
– O să mai adăugați o copeică la pensie.
– Ei…cu acestea o să fiu”.
Într-o societate care ar trebui să protejeze persoanele vârstnice, Victor este un exemplu de neglijență. Statul moldovean pare că nu îi ia în seamă pe bătrânii ca el care trăiesc cu pensii de două-trei mii de lei, în condițiile în care coșul minim de consum depășește 4 mii de lei pe lună.
VICTOR LEUNTEAN, locuitor al satului Plop: „O sută de lei pe o bucată de cârnaț? Asta este bătaie de joc. Ea nu a făcut nimic pentru noi. Nu a făcut nimic. Ea a știu doar hotarele, o știut la Ucraina, dar de lumea noastră de tot colectivul ea nu a avut nevoie. Nici acum nu are”.
Aceasta este doar povestea lui Victor Leuntean, dar reflectă soarta a mii de pensionari din Moldova, care luptă pentru a supraviețui în tăcere, într-o țară ce le întoarce spatele.
