Trei probleme grave și toate trei – pe capul locuitorilor unei singure comune – Ciuciuieni, Sîngerei. Oamenii de acolo nu au și nu au avut vreodată farmacie, în localitate nu este niciun drum asfaltat, iar, pe lângă asta, nici autobuzul care făcea legătura cu centrul raional nu mai circulă. Până la Sîngerei sunt 17 km – anume atâta au de parcurs oamenii pentru a-și procura medicamentele necesare. Nea Nicolai ne-a povestit că are hipertensiune, iar din această cauză, este nevoit să-și ia zilnic pastilele. Acum rezervele de medicamente pe care le mai avea s-au epuizat și bărbatul spune că nu are idee cum se va deplasa la Sîngerei.
„Farmacie nu a fost niciodată pentru că ei spun că e puțină lume și nu este sens, dar măcar un autobuz să fie cât de rău ca să ne putem noi duce pentru că nouă ne trebuie. – Dar a fost autobuz? – A fost. – Când a fost anulat? – În aprilie s-a stricat și gata și din aprilie ne-au spus că o să fie și deja suntem în septembrie și nu mai apare nimic. Suntem trei sate Ciuciuieni, Lezărenii și Vrănești, nu că ar fi doar satul nostru”.
Unica sursă de venit pe care o are bărbatul este indemnizația pentru dizabilitate, care nu ajunge nici la 3.000 de lei. De taxi nici nu poate fi vorba – e prea scump, spune omul, prețurile pe care le cer taximetriștii sunt enorme.
„Dacă iese soarele eu nu pot nici să mă duc, nici să vin, sunt singur, copii nu am și îmi este greu, de ce să spun că am pe cineva ca să rog să se ducă, dar așa, dacă era autobuz, mă duceam încetișor până la stație și mă duceam, veneam dar așa când dai să scoți, mașina e 300 de lei până la Sîngerei dar noi, ce? Luăm milioane? Eu am ajutorul acesta de invalid”.
De probleme de sănătate se plânge și tanti Raisa. De 13 ani femeia luptă cu diabetul, iar pastilele nu lipsesc niciodată din trusa ei medicală. Lipsa unei farmacii în sat este și pentru ea o mare problemă.
„Nu are lumea cu ce să meargă ca să-și cumpere medicamente, trebuie să achiți la o mașină sau taxi ca să te ducă până la Sîngerei ca să îți cumperi medicamente ca să mai trăiești un pic. Da cu ce să trăiesc? Eu am cinci ani după pensie și încă lucrez pentru că eu nu pot să trăiesc cu 2 mii de lei, eu pe medicamente dau doar 2 mii pe lună”.
Deși este deja pensionară, tanti Raisa e nevoită să mai lucreze încă, întrucât toți banii din pensie îi dă pe medicamente. Femeia spune că nu s-a gândit vreodată că va ajunge la pensie, bolnavă, cu atâtea lipsuri și fără condiții și susținere asigurată din partea statului! Sceptic privește ea și la perspectivele pe care i le pregătește guvernarea.
„ Iaca, așa lumea trăiește la sate și ei vor în Europa. Cum să te duci în Europa cu sărăcia asta și prețurile sunt ca în UE, dar de ce nu ne dau bani ca în UE? Iaca de ce nu îmi dau mie 1000 de euro pe lună? Că eu mă duc în UE, lasă să-mi dea 1000 de euro și eu mă duc liber și o să am și de medicamente, și de mâncare, și de o haină. Am șase nepoți și vrei măcar să-i dai o bomboană ca săl miluiești dar cum așa?”.
Problemele sătenilor însă nu se opresc aici. În localitate nu este niciun drum asfaltat. Oamenii sunt nevoiți să meargă prin găuri și pietriș, iar, când vine ploaia, și acesta este spălat, încât nu ies după poartă, decât rar de tot și dacă au mare nevoie.
„Dvs aveți probleme cu picioarele, cum vă deplasați pe acest drum neasfaltat?
– Încetișor. Greu, greu. Ar trebui să fie asfaltat drumul, dar dacă nu fac treaba asta…”.
De drumuri proaste s-au plâns și unii șoferi.
(VOX EL RO
20.51-21.11 – Mergem cum mergem, se vede drumul cum este. Cum este? – E pietriș. – Cum este pentru dvs ca șofer? – Mașina se strică pe aceste drumuri și dăm foarte mulți bani pe reparația mașinii, dar drumurile vedeți și singuri cum sunt.)
„- E o stradă cu găuri.
– Dvs ca șofer, având în vedere că circulați zilnic cu mașina și drumul nu este asfaltat…
– Clar că se vede că nu este asfaltat.
– Se strică des? Cum se circulă?
– Se circulă foarte greu și înspre bine văd că nu merge nimic”.
Am mers la primăria din sat pentru a afla dacă și când se prevede rezolvarea celor trei mari probleme, despre care ne-au povestit sătenii. Am fi vrut să știm dacă s-au întreprins acțiuni pentru a obține permisiunea de a deschide în sat o farmacie, de ce a fost anulată unica cursă de autobuz care lega localitatea de centrul raional și cât de mari sunt șansele ca, cel puțin unele bucăți de drum, să fie asfaltate. Toate aceste întrebări au rămas, deocamdată, fără răspuns, întrucât așa și nu am reușit să discutăm cu primarul, acesta fiind într-o ședință de lucru.
