Un nou record pentru energia electrică din România. Pentru ziua de 3 septembrie, între orele 20 și 21, când cererea este maximă și nu sunt disponibile surse de energie fotovoltaică, un megawat pe oră a ajuns să coste 1000 de euro. Datele au fost prezentate de către Operatorul Pieței de Energie de la București. Republica Moldova, care importă din România aproximativ 5% din necesarul său de energie, deocamdată nu are de suferit din cauza exploziei de preț. Cel puțin asta spune director general interimar al ,,Energocom”, Victor Bânzari.
VICTOR BÂNZARI, director general interimar al S.A. ,,Energocom”: „Nu înseamnă că dacă prețurile din România sunt mari, noi suntem obligați sau tot timpul cumpărăm de acolo. Totul depinde de cererea care este în țară. Cantitatea pe care o procurăm noi din România este foarte mică, sub 5%, deci, nu influențează. Dacă nu există energie suficientă produsă în țară, atunci suntem obligați totuși să procurăm din exterior. Noi avem încheiate contracte și parteneriate cu producători din România și începând cu sezonul rece, cu luna octombrie deja cred că o să avem careva cantități procurate de la producător”.
Potrivit presei de peste Prut, acesta este cel mai mare preț orar înregistrat vreodată în țara vecină. Recordul anterior a fost pe 18 iulie, când prețul a atins 4551 de lei/MWh în aceleași intervale orare, într-o perioadă cu temperaturi extrem de ridicate.
Pentru moment, Republica Moldova procură energie produsă în țară, mai spune Bânzari. Totuși, începând cu sezonul rece, din luna octombrie, țara noastră va fi nevoită să se aprovizioneze cu energie din România. Precizăm că aproximativ 90% de energie electrică ajunsă pe teritoriul țării noastre este procurată de la Centrala de la Cuciurgan, aproape 5% din România, iar restul, de la centralele locale.
Potrivit ANRE, un kilowat de energie furnizată de Premier Energy pentru consumatorii finali costă 2,34 lei, fără TVA, iar pentru cea livrată de Furnizarea Energiei Electrice Nord, tariful constituie 2,88 lei per kWh.