10 C
Chișinău

Economist: În trei ani, PAS s-a îndatorat la fel de mult ca în 25 de ani de la declararea independenței | VIDEO

Pe parcursul a trei ani de guvernare PAS, datoria publică totală țării a crescut cu peste 34 de miliarde de lei. Potrivit unei postări făcute de economistul Vladimir Golovatiuc pe canalul său de Telegram, suma este aproape identică cu cea a datoriei de stat din primăvara anului 2016. Cu alte cuvinte, în trei ani de guvernare, partidul Acțiune și Solidaritate s-a îndatorat la fel de mult cât în 25 de ani de la declararea independenței, notează expertul.

Mai mult, datoria totală continuă să crească. Dacă la 31 iulie trecut, aceasta se ridica la puțin peste 101 miliarde de lei, atunci la 31 iulie curent, cifra a ajuns deja la aproape 110 miliarde de lei.

Dacă, în urmă cu trei ani, adică în iulie 2021, când a venit PAS la putere, fiecare cetățean al Republicii Moldova, inclusiv copiii nou-născuți, datorau 28 de mii 700 de lei, acum suma constituie 45 mii 300 lei de persoană, adică cu aproape 17 mii de lei mai mult. „Acesta este prețul politicii promovate de actualele autorități”, notează Vladimir Golovatiuc.

În același timp, de la începutul anului, datoria publică internă a crescut cu aproape 11%, iar la sfârșitul lunii iulie a atins un nou record – de 43 de miliarde 916 milioane de lei. Datoria publică externă la 31 iulie curent, conform datelor oficiale, se ridica la 65 miliarde 800 milioane de lei sau 3 miliarde 700 milioane de dolari.

Potrivit calculelor făcute de Vladimir Golovatiuc, în primele șapte luni ale acestui an au fost alocate 2,5 miliarde de lei din buget pentru plata dobânzii la datoria de stat. În același timp, costurile de deservire a datoriei externe au crescut cu 50%.

Autoritățile justifică practica datoriilor prin faptul că, fără ele nu vor putea face față tuturor nevoilor bugetare.

Se citește acum

Articole similare

ARTICOLE SIMILARE