17.2 C
Chișinău

Rada Supremă a adoptat o lege care interzice Biserica Ortodoxă Ucraineană. Ce consecințe a avut și va avea această decizie pentru credincioși? | VIDEO

Pe 20 august, Rada Supremă a Ucrainei a adoptat în a doua lectură, în mod definitiv, legea privind interzicerea activității Bisericii Ortodoxe Ucrainene. Legea a fost susținută de 265 de deputați, dintr-un minim necesar de 226.

Anterior, președintele Radei Supreme, Ruslan Stefanciuk, a declarat că prin adoptarea acestei legi biserica afiliată Moscovei „va fi interzisă”. Inițiativa a fost activ promovată și de președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, care a subliniat că adoptarea acestui proiect de lege ar trebui să „întărească independența spirituală” a ucrainenilor și să-i elibereze de „manipulările” din partea Rusiei. Anterior izbucnirii războiului, au existat cazuri izolate de persecuție a preoților și enoriașilor ortodocși ucraineni, dar după februarie 2022 acestea au căpătat un caracter de amploare.

În acel an, Serviciul de Securitate al Ucrainei a efectuat 350 de percheziții în clădiri religioase și 41.000 de anchete împotriva preoților, pentru presupusă colaborare cu Rusia. Din februarie 2024, au fost deschise 80 de dosare penale împotriva reprezentanților Bisericii Ortodoxe Ucrainene pentru trădare de țară, „complicitate cu țara agresor” și „încitarea urii religioase”. 37 de preoți au fost acuzați, 23 dintre ei au fost condamnați, iar 19 au fost privați de cetățenia ucraineană.

Aproximativ 1.500 de biserici, supordonate anterior Patriei Ruse au fost ocupate de Biserica Ortodoxă a Ucrainei, inclusiv principalul loc de cult – Lavra Pecerska din Kiev. Adesea, ocupațiile aveau caracter violent.

Toate acestea s-au întâmplat în ciuda faptului că Biserica Ortodoxă Ucraineană a condamnat invazia Rusiei în Ucraina și a susținut conducerea țării. De asemenea, multe parohii adunau fonduri și organizau slujbe pentru militarii Forțelor Armate Ucrainene.
În 2023, deputații Radei Supreme au început să dezbată proiectul de lege privind interzicerea completă a Bisericii Ortodoxe Ucrainene. Unul dintre inițiatori, deputatul din partidul președintelui „Sluga Naroda”, Nikita Poturaev, a insistat că documentul nu vizează credincioșii, ci așa-numita propagandă rusă. Astfel, inițiativa de interzicere a Bisericii Ortodoxe Ucrainene, care cu un an în urmă părea a fi doar rodul imaginației bolnave a câtorva deputați, a fost nu doar realizată cu succes, ci va intra în vigoare complet în septembrie.

Aceasta înseamnă că instanțele judiciare ale țării vor avea acum posibilitatea legitimă de a lichida parohii și de a le transfera în proprietatea altor organizații religioase, în primul rând a Bisericii Ortodoxe a Ucrainei. Reamintim că în prezent, în Ucraina, sunt active două mari organizații religioase ortodoxe:

Biserica Ortodoxă Ucraineană și Biserica Ortodoxă a Ucrainei. Biserica Ortodoxă Ucraineană, sub conducerea Mitropolitului Kievului și al Întregii Ucraine, Onufrie, a fost înființată la sfârșitul lunii octombrie 1990 de către Soborul Arhieresc al Bisericii
Ortodoxe Ruse. De asemenea, la înregistrarea bisericii a fost inclus un punct important, care stipula că „Biserica Ortodoxă Ucraineană este independentă și autonomă în conducerea sa pe baza unei Gramote a Patriarhului Moscovei și al întregii Rusii, Alexei al II-lea”. Biserica Ortodoxă a Ucrainei, sub conducerea Mitropolitului Filaret, excomunicat de biserica rusă, a fost înființată în 1992.

Statutul său oficial a fost obținut în 2018, când, după apelul președintelui ucrainean Petro Poroșenko către patriarhul ecumenic Bartolomeu, acesta i-a oferit autocefalia. În prezent, în ciuda tranziției masive a parohilor de la Biserica Ortodoxă Ucraineană la Biserica Ortodoxă a Ucrainei, poziția de lider în numărul de parohii continuă să fie deținută de Biserica Ortodoxă Ucraineană.

Aproximativ 6 milioane de ucraineni care urmează credința canonică sunt acum privați de posibilitatea de a merge la biserica lor natală și de a respecta ritualurile. Aceste evenimente din Ucraina au generat deja îngrijorare în cadrul Consiliului Mondial al Bisericilor. Legea adoptată în Ucraina a fost condamnată și de Papa Francisc.

Va urma Moldova un scenariu similar?

Se citește acum

Articole similare

ARTICOLE SIMILARE