17.2 C
Chișinău

„O decizie politică, PAS se teme de concurență”. CEC a refuzat înregistrarea grupului de inițiativă în susținerea deputatului Vasile Bolea, candidatului independent la funcția de președinte | VIDEO

Comisia Electorală Centrală a respins cererea de înregistrare a grupului de inițiativă care l-a înaintat drept candidat independent la funcția de președinte a țării pe deputatul Vasile Bolea. CEC a constatat că Bolea este membru al Biroului Politic al Partidului „Renaștere”, respectiv nu poate candida independent.

Prezent la ședință, Vasile Bolea a declarat că, pentru a putea candida independent a demisionat din funcțiile politice și a depus cerere de ieșire din partid. Cu toate acestea, CEC a refuzat înregistrarea grupului pentru colectarea semnăturilor.

Deputatul Vasile Bolea a catalogat această decizie drept una strict politică, iar împiedicarea lui pentru a participa la alegerile prezidențiale se datorează faptului că partidul aflat la putere, PAS se teme de concurență.

VASILE BOLEA, deputat al grupului parlamentar „Victorie”: „S-a văzut încă odată că continuă să fie avocați ai acestei guvernări, iar domnul Postica probabil s-a înscris ca și avocat personal a doamnei Maia Sandu. Ei se tem de concurență și asta se vede de la o poștă, se tem că vor pierde alegerile, iar câștigător va deveni candidatul poporului Vasile Bolea. În cazul de față vom continua lupta noastră totul este încă înainte și nu pierdem speranța ca să ne înregistrăm într-un final. Iar această Comisie, cum și a arătat în 2023 la alegerile locale generale, ceea ce a remarcat și misiunea de observatori a OSCE, este o comisie părtinitoare și este o comisie angajată politic”.

Deputatul Vasile Bolea are termen până la 31 august să depună o nouă cerere de înregistrare a unui alt grup de inițiativă.

Se citește acum

Articole similare

ARTICOLE SIMILARE