17.2 C
Chișinău

„Hotărârea este dictată ”de sus”, întrucât conducerea țării se teme de o înfrângere”. Reprezentanții blocului politic ”Victorie”, despre decizia CSJ privind recursul împotriva CEC | VIDEO

Curtea Supremă de Justiție a declarat inadmisibil recursul depus de deputații Blocului Politic „Victorie” împotriva Comisiei Electorale Centrale, care a refuzat înregistrarea blocului electoral pentru participarea la alegerile prezidențiale din 20 octombrie. Decizia CSJ-ului a fost pronunțată în lipsa părților.

Secretarul executiv al Comitetului Executiv al Blocului Politic „Victorie” a declarat că Blocul condamnă decizia CSJ-ului, despre care a spus că este dictată ”de sus”, întrucât conducerea țării se teme de o înfrângere, astfel împiedică cu orice scop participarea la alegeri a oponenților politici, iar decizia Curții va fi contestată în instanțele internaționale.

MARINA TAUBER, secretar executiv a Comitetului Executiv al Blocului Politic „Victorie”: „Ea înțelege că anume noi vom fi câștigătorii în acest scrutin electoral și la referendumul din data de 20 octombrie, foarte bine înțelege că nu o să mai fie președintele țării și va trebui să răspundă pentru toate fărădelegile. Noi vom face tot posibilul ca în țara noastră să se producă schimbări după data de 20 octombrie. Dar în legătură cu decizia de astăzi ea va fi atacată în instanțele internaționale, o să mergem la CEDO și cei care încalcă legea și cei care se implică în soarta țării noastre o să trebuiască să răspundă conform legii”.

Amintim că, pe 7 august, Comisia Electorală Centrală a refuzat să înregistreze, ca participant la referendum și prezidențiale, Blocul ”Victorie” în componența Partidelor „Renaștere”, Forța de Alternativă și de Salvare a Moldovei, „Șansă” și Partidul Politic ”Victorie”. Decizia a fost motivată prin faptul că denumirea formațiunii politice este similară cu cea a partidului „Victorie – Pobeda”.

Hotărârea CEC a fost contestată, iar Curtea de Apel Chișinău a menținut refuzul Comisiei Electorale Centrale de a înregistra blocul. Adrian Cojocaru, avocatul blocului „Victorie”, a considerat decizia CEC fiind ilegală și a anunțat că o va contesta în instanță. Partidele din cadrul blocului „Victorie” îi îndeamnă pe cetățeni să participe la referendum și să voteze împotriva modificării Constituției pentru aderarea la Uniunea Europeană.

Se citește acum

Articole similare

ARTICOLE SIMILARE