23.2 C
Chișinău

Prezidențiale 2024: Au fost înregistrate grupurile pentru colectarea semnăturilor în susținerea candidaților Alexandru Arseni și Vasile Bolea | VIDEO

Comisia Electorală Centrală a respins cererea de înregistrare a grupului de inițiativă în susținerea candidatului PSDE pentru funcția de președinte, Valeriu Pleșca. CEC a invocat obiecții cu privire la ședința Consiliului național politic al PSDE. În actele depuse au fost introduse date incorecte și anume – faptul că Pleșca avea calitatea de un al președinte de partid, decât cel care l-a desemnat.

Partidul Social Democrat European s-a arătat indignat în legătura cu decizia CEC-ului de a nu înregistra grupul de inițiativă și a catalogat-o drept una abuzivă și lipsită de temei.

De asemenea, CEC a anunțat că a amânat examinarea cererii de înregistrare a grupului de inițiativă pentru susținerea candidatei Victoria Furtună la funcția de președinte al Republicii Moldova.

Potrivit instituției, după examinarea actelor au fost identificate mai multe neconformități tehnice. Cererea grupului de inițiativă a Victoriei Furtună a fost examinată din nou, în ședința din 26 august a CEC-ului.

Astfel Comisia a dat undă verde pentru colectarea semnăturilor în susținerea fostului procuror anticorupție, dar și pentru candidatul Andrei Năstase. De asemenea, au fost înregistrate și grupurile pentru colectarea semnăturilor în susținerea candidaților Alexandru Arseni și Vasile Bolea.

Tot astăzi, Partidul Politic Partidul Verde Ecologist a solicitat înregistrarea în calitate de participant la referendumul republican constituțional din 20 octombrie 2024 cu opțiunea „DA”. Cererea urmeză să fie examinată în termen de trei zile.

Totodată, grupul de inițiativă al fostului procuror general, Alexandr Stoianoglo, susținut de PSRM, a depus astăzi la CEC listele cu 25 de mii de semnături colectate.

Până în prezent 9 grupuri de inițiativă au fost înregistrate de Comisia Electorală Centrală pentru colectarea semnăturilor în susținerea candidaților la funcția de Președinte al Republicii Moldova. Este vorba de grupul lui Ion Chicu, Vasile Tarlev, Alexandr Stoianoglo, Octavian Țîcu, Tudor Ulianovschi, Renato Usatîi, Irina Vlah, Igor Munteanu și Maia Sandu. Grupurile de inițiativă pentru susținerea candidaților independenți precum Valentin Borodachi și Natalia Morari, urmează să fie examinate de CEC.

Menționăm că perioada de depunere a documentelor de înregistrare a grupurilor de inițiativă în susținerea candidaților la funcția de Președinte al Republicii Moldova se va încheia la 31august 2024. Fiecare echipă trebuie să colecteze pentru susținerea candidatului cel puțin 15.000 și cel mult 25.000 de semnături din cel puțin jumătate dintre raioanele Moldovei, municipiile Chișinău și Bălți. Listele de subscripție vor fi prezentate la CEC până pe 20 septembrie.

Se citește acum

Articole similare

ARTICOLE SIMILARE