5.5 C
Chișinău

Reparate la repezeală? Cum arată treptele de la intrarea în parcul Ștefan cel Mare și Sfânt și de ce „sare” permanent gresia | VIDEO

Coincidență sau nu, dar în ajunul vizitei cancelarului german, Olaf Sholz la Chișinău, treptele de la intrarea în parcul Ștefan cel Mare și Sfânt, dinspre bulevardul central, au fost reparate. Numai că acest lucru pare a fi făcut la repezeală. Și asta pentru că după ce au căzut, plăcile de gresie nu au mai fost puse la loc, la suprafață rămânând doar un strat proaspăt de beton. Tabloul apare în imagini video, surprinse de un trecător revoltat, care le-a expus în mediul online.

Echipa Canal 5 a mers la fața locului și a găsit aceeași imagine. Trecătorii ne-au declarat că starea treptelor este deplorabilă, iar oamenii pot avea de suferit, dacă nu sunt atenți.

„E centrul capitalei, clar că ar trebuie să fie condiții frumoase de a atrage turiștii. Scările sunt într-o stare destul de neglijentă, se pot împiedica copiii mici, bătrânii, nu sunt create condiții pentru oamenii cu dizabilități din câte văd, dar clar că trebuie luate măsuri, sunt întrebări care trebuie adresate Primăriei, în primul rând”.

„Este înaltă, în principal, pentru copiii mici și pentru persoanele în vârstă este greu de urcat. Sunt de acord că de mult timp necesită o întreținere atentă și planificată. Se pare că s-au spart, nu au vrut să le înlocuiască și au făcut cu costuri mai mici. Chiar și așa, felul în care arată nu corespunde semnificației sale europene”.

„- Nimeni nu a acordat atenție acestei probleme. În orașul nostru există încă astfel de probleme.
– Ce măsuri trebuie luate?
– Oamenii care se ocupă de aceste zone și spații trebuie să se asigure că totul arată bine. Se vede că acolo nu au vopsit bine, aici nu au pus.
– Ce se vede?
– Se vede pata aceea, se vede că gresia este spartă”.

Am contactat „Asociația de gospodărire a spațiilor verzi”, în gestiunea căreia se află scările avariate, iar purtătorul de cuvânt al instituției, Victor Nichituș, a declarat că lucrările de renovare a treptelor de intrare pe Aleea Clasicilor au avut un caracter provizoriu, deoarece în curând grădina va intra în reconstrucție.

VICTOR NICHITUȘ, purtătorul de cuvânt, ”Asociația de gospodărire a spațiilor verzi”: „Aveți o dată când va începe reconstrucția?
– Nu am dată.
– Ce s-a întâmplat acolo, a căzut faianța, din ce cauză sa dezlipit?
– S-a dezlipit acolo, asta este, acolo fluxul de persoane este foarte mare”.

Întrebat de noi dacă treptele au fost reparate la repezeală intenționat în ajunul vizitei cancelarului german, Victor Nichituș a declarat că nu știe și nu vrea să comenteze acest aspect.

Se citește acum

Articole similare

ARTICOLE SIMILARE