17.7 C
Chișinău

Maia Sandu, mulțumită de modul în care s-a dezvoltat Moldova în cei patru ani de președinție. Aceasta aspiră la un nou mandat, folosind aproape aceleași lozinci din 2020 care au discreditat-o | VIDEO

Maia Sandu va încerca să devină președinte pentru a doua oară cu sprijinul Partidului Acțiune și Solidaritate, al cărui lider informal a rămas toți cei 4 ani. Joi, a fost anunțată crearea grupului de inițiativă care să înregistreze candidatura ei la funcţia de şef al statului la alegerile din 20 octombrie. Tot joi, Sandu a depus actele la Comisia Electorală Centrală pentru înregistrarea grupului. În discursul său, Sandu a declarat că este mulțumită de modul în care s-a dezvoltat Republica Moldova în cei patru ani de președinție și a enumerat sarcinile sale în cazul în care va fi realeasă.

MAIA SANDU, președintele Republicii Moldova: „Planul pentru Moldova se bazează pe trei obiective naționale majore: grijă față de oameni, condiții de viață mai bune, pace și bună înțelegere. Am văzut Moldova prin ochii multor oameni în acești 4 ani și așa vreau să continuăm să o construim: mândră cu oamenii săi, trainică prin unitatea de care dăm dovadă în momentele importante, puternică prin încrederea unii în alții, hotărâtă când se decide viitorul copiilor Moldovei”.

În perioada președinției lui Sandu și guvernării PAS promisiunea „vremurilor bune”, judecând după toate sondajele de opinie, nu a mai fost îndeplinită, iar nivelul sărăciei în țară a crescut. De asemenea, Sandu nu a reușit să devină un președinte pentru toată lumea, împărțind oamenii în ai voştri şi ai noştri, separatiști și patrioți, proeuropeni și agenți ai Kremlinului. Sandu candidează pentru al doilea mandat aproape cu aceleași lozinci care au discreditat-o.

Grupul de inițiativă de colectare a semnăturilor pentru nominalizarea lui Sandu a fost format cu sprijinul partidului Acțiune și Solidaritate şi va fi condus de avocatul Eduard Digore. De menţionat că în 2016 el a pierdut în instanță așa-numitul „dosar al diasporei”, bazat pe plângerea privind încălcarea dreptului de vot al cetățenilor moldoveni care locuiesc în străinătate, în timpul alegerilor prezidențiale. Ulterior, Digore a reprezentat Guvernul la Curtea Constituțională în cazul sesizării privind interzicerea partidului „ŞOR”.

Sandu a spus că nu intenționează să-și suspende activitatea în funcția de președinte din momentul începerii campaniei electorale, întrucât, potrivit şefului statului, acest lucru este interzis de lege.

În schimb în 2020, reprezentanţii PAS au atacat la Curtea Constituțională prevederile respective ale Codului Electoral și l-au acuzat pe preşedintele de atunci Igor Dodon că „folosește resursele statului în interes personal, încălcând grav Constituţia”.

De fapt, Sandu permanent a utilizat resurse administrative pentru ași promova scopurile politice și mai ales referendumul, la fel ca alți reprezentanți ai PAS cu funcții publice. Despre asta au vorbit observatorii încă la alegerile locale din toamna trecută și Promolex în primul său raport privind campania electorală actuală. Și judecând după declarația ei, Sandu intenționează să continue în același mod.

Amintim că, alegerile prezidențiale și referendumul privind amendarea Constituției în vederea aderării Moldovei la UE vor avea loc în aceeași zi, în 20 octombrie. Opoziția și mai mulți experți au criticat dur decizia de a organiza simultan cele două exerciţii electorale. Maia Sandu a justificat-o prin faptul că scrutinul ar atrage un număr mai mare de participanți la plebiscit.

Se citește acum

Articole similare

ARTICOLE SIMILARE