2.2 C
Chișinău

Luau mită pentru a intermedia obținerea permiselor de conducere. Două persoane și-au aflat sentința

Două persoane au fost pedepsite cu amenzi de 300 000 lei și 400 o00 lei, pentru trafic de influență. Sentința a fost pronunțată la 6 august 2024.

Inculpații, în perioada 2021-2023, au cerut și primit sume de bani cuprinse între 500 și 750 de euro de la mai multe persoane. În schimbul banilor, aceștia susțineau că pot influența angajații din cadrul Secției înregistrare a Transportului și Calificarea Conducătorilor Auto a Centrului Multifuncțional Hâncești al Agenției Servicii Publice (ASP) pentru a facilita promovarea probelor teoretice și practice ale examenului de calificare pentru obținerea permisului de conducere.

Prin urmare, în luna decembrie 2021, unul dintre inculpați a primit prima tranșă de bani în sumă de 500 de euro din suma totală de 700 de euro de la o persoană pentru a o ajuta să suțină examenul teoretic și practic, necesar pentru obținerea permisului de conducere.

„Însă, dat fiind că, promisiunile nu s-au realizat, ulterior aceștia în perioada lunii mai-iunie 2023 au pretins și primit bani suplimentari în sumă de 200 euro și 4000 lei, pentru a-i elibera un certificat care confirmă frecventarea unui curs suplimentar de instruire practică pentru perioada anului 2023, necesar pentru susținerea examenelor de conducător auto la proba teorie și practică, timp în care solicitantul s-a aflat peste hotarele țării”, transmite Centrul Național Anticorupție (CNA).

Totodată, în luna mai 2023, indivizii au primit 700 de euro de la o persoană pentru a o ajuta să susțină examenul teoretic și practic, necesar pentru obținerea permisului de conducere pentru categoria „A”. Ulterior, prin utilizarea unor dispozitive audio-video, au asistat persoana în timpul examenului, reușind într-un final să obțină permisul.

„În iulie 2023, cei doi au repetat schema, solicitând 750 de euro de la altă persoană pentru a influența rezultatul examenului de calificare auto pentru categoria „B”. Din nou, au utilizat dispozitive tehnice pentru a ghida persoana în timpul examenului, asigurându-se că aceasta obține permisul. În alte cazuri, aceștia au primit sume suplimentare pentru a îndeplini promisiuni similare, însă unele promisiuni nu au fost realizate, iar banii nu au fost returnați”, comunică CNA.

Sechestrul a fost menționat asupra sumei de 10.900 euro pentru a garanta executarea acestor amenzi. De asemenea, au fost confiscate contravaloarea mijloacelor bănești în mărime de 4000 lei, iar 200 euro au fost trecuți în folosul statului.

realitatea.md

Se citește acum

Articole similare

ARTICOLE SIMILARE