Pentru referendumul constituțional și alegerile prezidențiale din 20 octombrie, în străinătate ar putea fi deschise 278 de secţii de votare, cu 115 mai mult decât la scrutinul anterior. Cel puţin asta arată informațiile preliminare despre posibilele locații ale secțiilor, publicate de Comisia Electorală Centrală în colaborare cu Ministerul Afacerilor Externe.
Majorarea numărului secțiilor de votare s-a făcut însă într-un mod inegal. De exemplu, în Italia ar putea fi constituite 62 de secţii, de două ori mai mult decât anterior, în Germania, SUA şi Franţa peste 20, tot de 2 ori mai mult, în România 16 în loc de 13, iar în Rusia 29 faţă de 17.
Asta deşi în Rusia, în acest an, s-au înregistrat cei mai mulţi alegători moldoveni – aproape 1900, pe când în Italia şi Germania de peste 3 ori mai puţin, în România de circa 4 ori, în SUA de aproape 5 ori, iar în Franţa chiar de 7 ori mai puţin. În total, potrivit datelor CEC, în 2024 s-au înregistrat aproape 5800 de alegători moldoveni, aflaţi peste hotare.
CEC menţionează că în analiza posibilelor locații ale secțiilor de votare din străinătate, sunt luate în calcul dinamica participării la alegeri la toate secțiile constituite anterior peste hotare, datele înregistrării prealabile și informațiile deținute de MAE sau publicate de țările gazdă privind numărul și locul aflării moldovenilor în străinătate. Totodată, CEC reamintește că a planificat resurse financiare pentru organizarea a 209 secții de votare peste hotare,
cu 59 mai multe decât la ultimul scrutin parlamentar din 2021.
Platforma inregistrare.cec.md a fost lansată încă în 28 mai, iar cetățenii din diasporă se vor putea înregistra până în 6 septembrie. Decizia privind numărul de secții de votare deschise peste hotare va fi luată cu cel puțin 35 de zile până la alegeri. În total, ambele exerciții electorale care se vor desfășura în 20 octombrie, vor costa peste 306 milioane de lei.